Politic

Expert: Prezența ministrului Apărării în vizită de stat la Oslo ar putea indica posibilitatea unui sprijin militar pentru țara noastră

Vizita de astăzi a președintei Maia Sandu la Oslo este una cu o destinație mai puțin obișnuită pentru Republica Moldova, deoarece Norvegia nu face parte din rândul statelor cu care țara noastră a avut relații intense. Această opinie aparține analistului politic Ion Tăbîrță, care sugerează că prezența ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, în vizită oficială în capitala Norvegiei, ar putea indica posibilitatea unui sprijin militar pentru țara noastră.

Radio Moldova
Sursa: Radio Moldova

„Nu este exclus că unul dintre subiectele principale care vor fi discutate, se vor referi la cooperarea legată de creșterea capacității de apărare a Republicii Moldova. Să nu uităm că Norvegia este unul dintre cei mai activi susținători ai Ucrainei în a ajuta statul vecin să reziste contra agresiunii rusești. Citeam pe anumite surse neoficiale că se discuta la un moment dat că unul dintre subiectele principale ar fi ca Republica Moldova să procure din Norvegia acel sistem de apărare antiaeriană”, a spus Tăbîrță.

Precizăm că relațiile dintre Republica Moldova și Norvegia s-au intensificat în ultimii ani. Anul trecut, Regatul Norvegiei a acordat țării noastre 35 de milioane de euro pentru achiziționarea gazelor naturale.

În această vară, la Chișinău urmează să fie deschis un oficiu diplomatic al Norvegiei, ceea ce va consolida cooperarea în diverse domenii.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult