Externe

Ambasadorii UE au ajuns la un nou acord în privința importurilor de alimente din Ucraina

Ambasadorii țărilor din Uniunea Europeană au ajuns miercuri la un nou acord, prin care va fi prelungită scutirea de taxe vamale pentru importurile de alimente din Ucraina, însă cu unele condiții, după ce mai multe state s-au plâns că acordul inițial risca să destabilizeze piețele agricole ale blocului comunitar, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Acordul merge acum la Parlamentul European, unde diplomații se așteaptă la presiuni pentru a adăuga mai multe restricții, în condițiile în care în UE sunt disensiuni asupra modului în care trebuie continuate scutirile acordate în 2022 pentru a ajuta economia Ucrainei după invazia Rusiei.

Unele grupuri de fermieri din UE și țări precum Franța și Polonia susțin că măsurile trebuie să fie înăsprite pentru a evita ca produsele agricole din UE să devină necompetitive. Ucraina și alte voci din UE susțin, pe de altă parte, că importurile au un efect redus asupra pieței comunitare.

Un diplomat UE a declarat că noul acord - care va fi valabil până în iunie 2025 - este similar cu un acord provizoriu încheiat săptămâna trecută, dar schimbă perioada de referință utilizată pentru a determina momentul în care se vor aplica tarife pentru anumite produse.

Acordul inițial stipula că tarifele vor intra în vigoare pentru păsări de curte, ouă, zahăr, ovăz, porumb, crupe și miere, dacă importurile depășeau nivelurile medii din 2022 și 2023. Compromisul extinde perioada de referință pentru a include a doua jumătate a anului 2021, a declarat diplomatul. Acest lucru scade plafonul pentru aplicarea tarifelor.

Belgia, care deține președinția rotativă a UE, a declarat că acordul a asigurat "o abordare echilibrată între sprijinul acordat Ucrainei și protecția piețelor agricole ale UE".

Se estimează că acesta va costa Ucraina aproximativ 330 de milioane de euro în venituri anuale - deși suspendarea generală continuă a tarifelor valorează mult mai mult pentru Kiev.

Niciun produs nu a fost adăugat pe lista celor care ar putea face obiectul taxării, în ciuda presiunilor din partea unor țări, a declarat diplomatul, care a vorbit sub rezerva anonimatului.

Citește mai mult