Revista presei internaționale // Alegerile din România, sub lupa capitalelor europene; Trump: SUA - aproape de o înțelegere privind un armistițiu în Ucraina
Presa internațională analizează pe larg rezultatele alegerilor prezidențiale din România, care au generat un interes semnificativ în marile capitale europene. Numeroase publicații fac referire și la recentele declarații ale președintelui american, Donald Trump, privind obstacolele ce împiedică identificarea unei soluții de pace în Ucraina. În Germania, noile măsuri în materie de migrație, anunțate de ministrul de interne, sunt întâmpinate cu scepticism, în timp ce în Franța, liderii europeni își concentrează eforturile pe atragerea cercetătorilor americani nemulțumiți de politicile adoptate în Statele Unite, notează presa de peste hotare.