Nicu Popescu va participa la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic, la Bruxelles
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, va participa la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din cadrul Parteneriatului estic, care se va desfășura, pe data de 12 decembrie, la Bruxelles.

În cadrul programului, vicepremierul moldovean Nicu Popescu va avea întrevederi cu comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, cu secretarul general al Serviciului European pentru Acțiune Externă, Stefano Sannino, precum și alți oficiali de nivel înalt din Uniunea Europeană.
La reuniunea ministerială a Parteneriatului estic (PaE) vor participa miniștrii afacerilor externe din UE și omologii lor din cinci dintre cele șase țări ale Parteneriatului estic (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina). Reuniunea va fi prezidată de înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell.
Viitorul Parteneriatului Estic, provocările în materie de securitate și consecințele generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei pentru întreaga regiune vor fi principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul reuniunii miniștrilor afacerilor externe din cadrul Parteneriatului Estic.
Parteneriatul Estic este un acord de asociere pe care Uniunea Europeană l-a încheiat cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Belarus. Acest proiect a fost inițiat de Polonia și Suedia în 2008. Primul summit a avut loc la data de 7 mai 2009, la Praga.