Țările G7 iau în considerare interzicerea exporturilor către Rusia. Reacția Moscovei
Aliații Ucrainei, inclusiv Statele Unite, iau în considerare impunerea unor noi interdicții privind exporturile către Rusia. Oficialii grupului G7 discută în prezent acest subiect și intenționează să implice statele membre ale Uniunii Europene în implementarea acesteia.

Înaintea summit-ului liderilor G7 care urmează să se desfășoare în luna mai, în Japonia, participanții discută despre impunerea unor noi interdicții pentru a limita exporturile către Federația Rusă.
Potrivit actualelor reguli, regimul de sancțiuni introdus împotriva Rusiei permite în mod implicit, orice export, restricționând doar anumite mărfuri. Noua abordare ar schimba complet sancțiunile existente, interzicând furnizarea tuturor mărfurilor către Rusia, cu excepția unei liste mici de bunuri permise, precum medicamentele, informează Bloomberg.
Se presupune că măsuri restrictive similare vor fi introduse și de statele membre ale Uniunii Europene.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a afirmat că, dacă G7 va interzice exporturile către Rusia, Moscova va răspunde prin rezilierea acordului privind transportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, transmite HotNews.
De la sfârșitul lunii februarie 2022, după invazia rusă în Ucraina, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie au înăsprit repetat sancțiunile împotriva Rusiei. Aproape jumătate din mărfurile de export către țară au fost sancționate de UE, încă în anul 2021.
Amintim că statele Uniunii Europene au purtat discuții în ultimele săptămâni cu privire la elaborarea unei noi runde de sancțiuni împotriva Rusiei. Comisarul Uniunii Europene pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, Mairead McGuinness, a confirmat că un al 11-lea pachet de măsuri este pe cale să fie impus.
Precizăm că Summitul G7 este o reuniune internațională anuală a liderilor celor șapte mari economii ale lumii: Franța, Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Japonia, Italia, Canada, la care participă președinții Consiliului European și al Comisiei Europene.