Replica purtătorului de cuvânt al MAEIE pentru Maria Zaharova
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniel Vodă a venit cu o reacție după ce săptămâna aceasta purtătoarea de cuvânt a Ministerului de externe rus, Maria Zaharova, a declarat că noul Cod electoral al Republicii Moldova ar încălca drepturile cetățenilor, vorbitori de limba rusă.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Daniel Vodă precizează că, potrivit noii legi, buletinele de vot la alegeri vor fi tipărite într-o singură limbă, în limba română. Actul legislativ prevede, însă, posibilitatea tipăririi buletinelor în limbile minorităților în cazul în care există solicitări.
„Totuși, dacă se insistă pe această pistă absolut falsă, spunem cu subiect și predicat că Republica Moldova își menține standardele înalte de organizare a scrutinelor electorale, pentru că ținem la democrație. Sper de asemenea că Ambasada Rusă la Chișinău, care și ea a monitorizate alegerile anterioare, a informat Moscova că oricine are nevoie de asistență și ajutor în exercitarea dreptului democratic, îl primește profesionist și eficient, Noul Cod Electoral prevede negru pe alb că dacă există solicitări de a tipări buletine în limbile minorităților, acestea vor fi date curs, iar coeziunea după model european înseamnă acces al tuturor minorităților și nicidecum favorizarea uneia dintre acestea”, a spus Daniel Vodă.
Amintim că după ce joi, Parlamentul a adoptat în lectură finală noul cod electoral care prevede tipărirea buletinelor de vot în limba română, Maria Zaharova a acuzat autoritățile de la Chișinău că noul Cod electoral încalcă drepturile vorbitorilor de limbă rusă din Republica Moldova.