Social

ȘTIRILE DIMINEȚII: Maia Sandu îndemnă partenerii de dezvoltare să sprijine în continuare statele care urmează un parcurs democratic; Rata anuală a inflației în noiembrie s-a micșorat cu 3,2%; Lapoviță și ghețuș pe drumurile din țară

Maia Sandu îndemnă partenerii de dezvoltare să sprijine în continuare statele care urmează un parcurs democratic

Autoritățile moldovenești sunt hotărâte să promoveze agenda de dezvoltare a țării într-un mod responsabil și transparent, a declarat președinta Maia Sandu la Summitul privind cooperarea eficientă pentru dezvoltare, organizat la Geneva.


Nicu Popescu, întrevedere cu Olivér Várhelyi: „Țara noastră este determinată pentru a deveni viitor stat membru al UE”

Republica Moldova este determinată să devină stat membru al Uniunii Europene, i-a spus astăzi ministrul Afacerilor Externe și Integrării Nicu Popescu comisarului european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, în cadrul unei întrevederi la Bruxelles.


Janis Mazeiks: Nu există un domeniu în Republica Moldova în care UE nu ar oferi asistență

Din toamna anului trecut și până în prezent, Uniunea Europeană a oferit Republicii Moldova 840 de milioane de euro sub formă de grant și împrumuturi pentru diverse proiecte, a declarat Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.


BNS: Rata anuală a inflației în luna noiembrie 2022 s-a micșorat

Rata anuală a inflației în noiembrie a fost de 31,4% și s-a micșorat cu 3,2 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în octombrie 2022. Banca Națională și experții spun că inflația și-a atins apogeul, iar rata acesteia ar urma să scadă în perioada următoare.


Raport: Reformele energetice în Republica Moldova avansează în pofida războiului din Ucraina

În ciuda impactului destabilizator al războiului Rusiei împotriva Ucrainei, multe părți contractante au făcut progrese în reformarea sectoarelor lor energetice, se menționează într-un Raport care urmează să fie prezentat de Consiliul Ministerial al Comunității Energiei la 15 decembrie. Potrivit raportului, Ucraina a reușit să mențină cursul reformei în multe domenii, în timp ce Republica Moldova a folosit criza pentru a avansa reforme energetice care erau aproape de neimaginat în urmă cu doar un an.


Siegfried Mureșan: Parlamentul European va dezbate refuzul Austriei de a vota în favoarea aderării României la Schengen

Parlamentul European va dezbate astăzi, 13 decembrie, refuzul Austriei de a vota în favoarea aderării României la Spațiul Schengen, a anunțat europarlamentarul Siegfried Mureșan.


Procurorii eleni au pus sub sechestru toate bunurile unui membru al Parlamentului European, Eva Kaili, arestată în Belgia sub acuzația de corupție. Anchetatorii sunt de părere că eurodeputata greacă ar fi primit mită din Qatar în schimbul sprijinirii statului din Golf în timpul dezbaterilor din Parlamentul European. Autoritățile de la Doha neagă că ar fi mituit vreun parlamentar informează RADOR.


Târgul de Crăciun în Piața Marii Adunări Naționale va fi inaugurat pe 17 decembrie. Potrivit primarului de Chișinău, Ion Ceban, la eveniment vor participa mai mulți producători autohtoni. De asemenea, În Piață va fi instalat și un parc de distracții, iar în zilele de weekend copiii vor primi cadouri de la Moș Crăciun.


Datele meteo

Pe 13 decembrie se prevede cer noros, izolat vor cădea precipitații sub formă de lapoviță. Izolat polei slab, pe drumuri ghețuș. Vânt din NV moderat. Presiunea atmosferică normală. Temperatura aerului ziua va oscila între -2..+3°С.

Pe 14 decembrie fără precipitații esențiale.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult