Corespondență București // Aderarea României la Schengen, pe agenda Parlamentului European
Parlamentul European va discuta, marți seara, votul negativ privind aderarea României la spațiul european de liberă circulație, cauzat de veto-ul Austriei, de săptămâna trecută. Între timp, la București, mocnește o stare de tensiune, alimentată de neparticiparea ambasadorului Austriei la întâlnirea anuală cu președintele Klaus Iohannis.

Propunerea organizării dezbaterii a venit de la cele mai mari trei grupuri politice din Parlamentul European: PPE, S&D și RENEW. În esența, Consiliul European ar putea apoi cere o întrunire extraordinară a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, tocmai forul care joia trecută a decis, prin veto-ul Austriei, ca România să nu fie primită în spațiul european de liberă circulație, Schengen. Dezbaterile nu pot schimba votul, dar mențin subiectul pe agenda Uniunii Europene. Un alt scenariu posibil ar viza obținerea, de către România, a unui calendar ferm și strict de aderare. Austria la rândul său ar putea cere Comisiei Europene garanții privind migrația, pe care să le și obțină, folosindu-se de dosarul „România în Schengen”.
Între timp, la București, mocnește o stare de tensiune, alimentată de anunțul privind boicotarea unor bănci austriece, chiar de către companii românești de stat. Mai mult, ambasadoarea Austriei la București nu a participat la întâlnirea președintelui Klaus Iohannis cu ambasadorii statelor membre UE acreditați la București, lucru care a pus gaze pe foc. „Doamna ambasador nu este în țară, este în concediu”, a transmis adjunctul sau, care a reprezentat-o la eveniment.
„Am fost dezamăgit și supărat după votul Austriei”, a afirmat, după patru zile și o postare pe Facebook și președintele român Klaus Iohannis. „Acest mod de a face politică în Uniunea Europeană nu poate sa fie considerat pozitiv, este foarte clar că migrația reprezintă o problemă pentru Uniunea Europeană, dar este la fel de clar că România nu permite o migrație ilegală și nu este cauza unei migrații ilegale. Deci, practic, România a primit „nu” nemeritat pentru o chestiune pe care n-am cauzat-o, ba dimpotrivă, România este foarte activă în combaterea migrației ilegale”, a mai spus liderul de la București.
Cert este ca la acest moment relațiile diplomatice bilaterale cu Austria sunt la un nivel de avarie, în condițiile în care, oficial, capitalul austriac reprezintă al doilea investitor străin în România, după Germania.
A relatat, de la București pentru Radio Moldova, Alex Olaru.