Social

Problemele privind accesibilitatea orașului Chișinău, dezbătute în cadrul unui Forum civic

Municipiul Chișinău ar trebui să devină mai accesibil pentru persoanele cu dizabilități, dar și pentru cele nevăzătoare, a declarat pentru Radio Moldova, directorul executiv al Asociației „Motivație”, Ludmila Iachim. Nevăzătorii spun că în capitală ar trebui să funcționeze mai multe semafoare sonore, iar reprezentanții Municipiului Chișinău susțin că, în ultimii 3 ani, au fost procurate 266 de unități de transport care sunt accesibile pentru persoanele cu dizabilități și au fost aplicate mai multe pavaje tactile.

Atât instituțiile publice, cât și cele private, străzile și stațiile din capitală trebuie să fie accesibile pentru persoanele cu dizabilități și nevăzători, a precizat, astăzi, pentru postul nostru de radio, directorul executiv al Asociației „Motivație”, Ludmila Iachim, participantă la Forumului civic „Accesibilizăm Chișinăul”.

„Nu poți intra într-un simplu magazin. Microbuzele, în general, ar trebui să dispară, ar trebui să fie troleibuzele, autobuzele. Avem servicii de taxi care la fel avem foarte mari probleme și avem una sau două companii care au mașină care este parțial accesibilă. Consider, ca utilizatoare de scaun rulant că orașul nostru, Chișinău, este neaccesibil. Avem încă foarte multe lucruri de schimbat”, a explicat Ludmila Iachim.

Principalele dificultăți pentru persoanele nevăzătoare sunt bordurile prea înalte, balustradele ascuțite și lipsa de semafoare sonore, a subliniat un alt participant la forum, Ion Cebanu.

„Avem semafoare în zona Telecentru, Centru a capitalei. O persoană are nevoie să aibă accesibilitate pe întreg perimetrul orașului. Eu m-am confruntat de multe ori cu acele bariere puse pe trotuar pentru a împiedica parcarea mașinilor. Riști să te traumatizezi, dezechilibrezi când te împiedici de ele”, a remarcat Ion Cebanu.

Autoritățile municipale au asigurat condiții pentru persoanele cu dizabilități pe cele mai principale străzi ale municipiului Chișinău, a declarat pentru Radio Moldova viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici. Potrivit funcționarei, în ultimii 3 ani au fost procurate 266 de unități de transport care sunt accesibile acestei categorii de persoane.

„Este ca plan de implementare, anume că de a exclude în totalitate a acelor rute de microbuze care sunt în municipiu. Deja 25 de intersecții sunt semaforizate cu acele dispozitive sonore, special pentru persoanele nevăzătoare. Avem 205 autobuze care sunt dotate cu rampe de acces. Din 434 de troleibuze, 349 sunt dotate cu rampe de acces”, a declarat Angela Cutasevici.

Precizăm că, joi, 25 mai, la Chișinău s-a desfășurat Forumul civic „Accesibilizăm Chișinăul”, la care au participat funcționari publici, persoane cu dizabilități, oameni în etate, părinți cu copii mici, bicicliști.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult