Social

Ședința CC privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”, întreruptă până pe 19 iunie

Ședința Curții Constituționale (CC) la care este examinată sesizarea Guvernului privind verificarea constituționalității Partidului „Șor” a fost întreruptă până pe 19 iunie, după audierea pledoariilor finale ale părților. Ședința următoare va continua cu replicile părților și deliberarea hotărârii magistraților.

Ședința de miercuri, 14 iunie, a fost dedicată audierii pledoariilor finale ale părților.

În discursul său de aproape trei ore, avocatul Guvernului, Eduard Digore, a justificat sesizarea Cabinetului de Miniștri privind verificarea constituționalității Partidului Șor prin faptul că liderii formațiunii ar fi fraudat bani publici, ar fi organizat proteste contra bani, ar fi finanțat ilegal activitățile partidului, ar fi folosit finanțărilor din străinătate.

„Nedreptățile la care a fost supusă societatea de către acest partid politic și liderii săi au atins un nivel atât de mare încât din ce în ce mai mult au început să fie simțite ecourile tuturor faptelor și acțiunilor lor pretins democratice, dar care de fapt zdruncină democrația și statul de drept din temelii. Din toate circumstanțele invocate în raport cu întreg probatoriul cercetat în fața Înaltei Curți, concluzionăm în această parte că faptele și acțiunile ilegale ale Partidului „Șor” nu sunt unele singulare, ci sunt multiple repetitive, iar dreptul la libera exprimare și libertatea într-unirilor sunt folosite ca și paravan în exercitarea acestora”, a explicat Eduard Digore.

Curtea Constituțională examinează în exclusivitate chestiuni de drept și nu poate da aprecieri probelor administrate în cadrul unei cauze penale, aflate la etapa de urmărire penală a menționat în pledoaria sa apărătorul Partidului Șor, Aureliu Colenco.

„Aș dori să vă subliniez un lucru că în Codul jurisprudenței consituționale, Curtea Constituțională examinează în exclusivitate chestiuni de drept. Așadar, Curtea Constituțională nu poate da aprecieri probelor administrate în cadrul unei cauze penale aflate la etapa urmăririi penale, mai ales dacă asta atrage după sine încălcarea prezumției de nevinovăție. Mai mult decât atât, probele care au fost prezentate de către Guvernul Republicii Moldova sunt de fapt probe inadmisibile”, a menționat Aureliu Colenco.

La finalul ședinței de astăzi, a 10-a la număr, președintele Curții Constituționale, Nicolae Roșca, a anunțat că magistrații vor reveni pe 19 iunie pentru a audia replicile părților și delibera hotărârea.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult