Social

Ala Nemerenco: Implementarea legislației europene în domeniul Sănătății necesită personal calificat

Ministerul Sănătății lucrează la un proces de racordare a legislației naționale la cea europeană. Peste 80 la sută din actele normative ale UE au fost transpuse în totalitate în legislația Republicii Moldova, însă pentru racordarea celorlalte, inclusiv implementarea acestora este nevoie de personal cu experiență în domeniu. Subiectul a fost discutat la audierile publice cu privire la evoluția implementării Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, organizate miercuri la Parlament.

Din cele 76 de acte care țin de politicile Ministerului Sănătății, 61 au fost transpuse în totalitate, 10 parțial, iar restul urmează să fie transpuse. Pentru a avansa în acest proces este nevoie de personal calificat, dotat cu competențe medicale și în același timp, de buni strategi, a accentuat ministra Sănătății, Ala Nemerenco. Potrivit ei, lipsa de personal reprezintă o provocare pentru autoritățile din Sănătate, întrucât puțin peste 50 la sută din efectivul ministerului sunt angajați, restul funcțiilor fiind vacante.

„Este foarte greu într-adevăr să găsim acești medici care au competențe nu doar clinice, dar cunosc și politici, strategii, sisteme de sănătate, astfel încât să ne fie de ajutor. Ceea ce ne-ar lipsi este competența legislației UE, nu avem suficiente cadre în Republica Moldova și cred că este un subiect comun pentru toate ministerele, în care ar exista persoane care au avut în practica lor activități undeva într-o țară UE sau au acordat servicii de expertiză și acum am putea cumva să-i atragem la noi”, a remarcat Ala Nemerenco.

O problemă majoră va fi și implementarea propriu-zisă a normelor legislative, întrucât la acea etapă va fi nevoie de capacități suplimentare, a accentuat președinta Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană, Doina Gherman. Potrivit acesteia, Ministerul Sănătății ar trebui să pună accent pe consolidarea capacității instituției și suplinirea funcțiilor vacante.

Doina Gherman a precizat că fiecare minister va avea câte un secretar general adjunct responsabil de domeniul armonizării legislației. Ministerul Sănătății urmează în curând să selecteze prin concurs o persoană în această funcție.

„Toate eforturile ar trebui să se concentreze la armonizarea legislației RM-UE. Înțelegem că este un proces de durată, dar agenda este ambițioasă. Din cauza lipsei de capacități, e bine să ne coordonăm mai bine eforturile, să avem o conlucrare constructivă. Vă sugerăm totuși să fiți mai insistenți pe capacitarea ministerului, 50 de procente este o mare problemă. Provocări sunt multe, este îmbucurător că Ministerul Sănătății, în mare parte, are deja transpuse parțial sau integral actele ce țin de agenda UE”, a menționat Doina Gherman.

Potrivit raportului, Ministerul Sănătății a înregistrat progrese în elaborarea politicilor de control a bolilor netransmisibile. Totodată, a fost extins accesul cetățenilor la servicii de calitate și consolidate serviciile comunitare de sănătate mintală.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult