Social

Calendarul zilei // Astăzi este marcată Ziua Internațională Yoga

Radio Moldova vă prezintă calendarul zilei - cele mai importante evenimente din istorie, politică și cultură, pe care le consemnăm astăzi, 21 iunie

blog.yoga-vidya.de
Sursa: blog.yoga-vidya.de

1633: Omul de știință italian Galileo Galilei este găsit vinovat de către Inchiziție pentru apărarea opiniei heliocentrice copernicane, în care se crede că Pământul și alte planete orbitează în jurul Soarelui. Galileo Galilei a fost chemat la Roma și judecat de către Inchiziție sub acuzația de erezie. Procesul a avut loc între septembrie 1632 și iulie 1633, timp în care omul de știință nu a fost închis. A fost însă amenințat cu tortura pentru a fi forțat să cedeze. Astfel, Galileo Galilei a admis că sprijinise teoria heliocentrică și că lucrarea sa putea fi interpretată ca susținând această teorie. Condamnat pentru erezie, Galilei, care nu s-a dezis niciodată cu adevărat de convingerile sale, a fost ținut în arest la domiciliu până la sfârșitul vieții. A fost un fizician, matematician, astronom si filosof italian care a jucat un rol important in Revoluția Științifică. Una dintre marile sale realizari este imbunătățirea telescoapelor si observațiile astronomice realizate astfel, precum si suportul pentru copernicanism. Mișcarea obiectelor uniform accelerate a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Dupa anul 1610, in momentul in care începe să susțină public heliocentrismul, întâmpina opozitie din partea a numeroți filosofi si clerici. În 1615 este denunțat inchiziției romane.

1977: Elvis Presley susține ultimul său concert în Rapid City, Dakota de Sud.

S-au născut:

1953: Benazir Bhutto, politician pakistanez

1955: Michel Platini, fotbalist și antrenor francez, președinte al UEFA

1985: S-a născut interpreta americană, Lana Del Rey. Elizabeth Woolridge Grant, cunoscută după numele de scenă Lana Del Rey, a început să compună piese la vârsta de 18 ani și a semnat primul său contract cu casa de discuri 5 Points Records in 2007, lansându-și primul album "Land Del Ray" în ianuarie 2010. Discul nu s-a bucurat de succes, însă Lana avea să câștige notorietate un an mai târziu datorită piesei ''Video Games''. Bucurându-se de susținerea publicațiilor online din întreaga lume, ea a obțintut in octombrie 2011 un contract de management cu casa de discuri Interscope Management, care s-a angajat să distribuie la cel de-al doilea album al artistei, ''Born to Die''. În 2014, Lana Del Rey a lansat cel de-al treilea album, intitulat ''Ultraviolence''. La sfârșitul aceluiași an a lansat melodia ''Big Eyes'', ce aparține filmului cu același nume a lui Tim Burton. Born to Die a debutat pe prima poziție a clasamentelor din 7 țări printre care Marea Britanie și Australia și s-a vândut în prima lună în 900.000 de mii de exemplare în întreaga lume.

Sărbători:

Ziua Soarelui

Ziua Mondială a Umanismului

Ziua Internațională a skateboarding-ului

Astăzi este marcată Ziua internațională Yoga. Este sărbătorită, în fiecare an, la 21 iunie - ziua solstițiului de vară, scopul fiind acela de a crește interesul la nivel global față de această practică străveche cu numeroase beneficii pentru sănătatea fizică, mentală și spirituală a întregii populații. Organizația Mondială a Sănătății a îndemnat statele membre să-și ajute cetățenii să reducă inactivitatea fizică, ce se numără printre primele zece cauze de deces la nivel mondial și este un factor principal de risc pentru bolile care nu sunt transmisibile, cum ar fi bolile cardiovasculare, cancer și diabet. Ziua internațională Yoga a fost sărbătorită pentru prima dată în 2015, când școli de Yoga, atât din India, cât și din întreaga lume au organizat o serie de programe speciale pentru marcarea acestei zile.

Citește mai mult