Externe

Numărul britanicilor care vor să revină în Uniunea Europeană a crescut la cel mai înalt nivel din 2016

La șapte ani de la referendumul pentru Brexit, numărul britanicilor care vor să revină în Uniunea Europeană a urcat la cel mai înalt nivel din 2016, conform celui mai nou sondaj, citat de The Guardian.

Atât britanicii, cât și europenii sunt, de asemenea, nu cred că alte țări vor urma exemplul Marii Britanii, iar britanicii sunt mai optimiști cu privire la viitorul blocului – în măsura în care au încredere în Comisia Europeană mai mult decât în propriul guvern.

Datele din cel mai recent sondaj YouGov, excluzându-i pe cei care au spus că nu vor vota sau nu știu, 58,2% dintre oamenii din Marea Britanie ar vota acum pentru a se alătura din nou UE.

Deși părerile față de revenirea în UE s-au schimbat semnificativ în Regat de la referendumul din 2016, 51% dintre britanici spun că este puțin probabil ca Marea Britanie să revină în UE la un moment dat. Acum doi ani, procentul era la 62%.

29% cred, totuși, că Regatul va reveni în UE la un moment dat.

La 23 iunie 2016, Regatul Unit a organizat un referendum cu privire la statutul său de membru al Uniunii Europene. Regatul Unit a decis să părăsească UE, cu 52 % din voturi pentru și 48 % împotrivă. Un an mai târziu, Regatul Unit a informat Consiliul European cu privire la intenția sa de a părăsi UE, activând astfel în mod oficial articolul 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

UE a ratificat acordul de retragere la începutul anului 2020. La 31 ianuarie a aceluiași an, la miezul nopții (CET), când a intrat în vigoare acordul de retragere, Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană și a devenit țară terță.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult