Macron își amână vizita de stat în Germania în contextul crizei din Franța
În Franța a avut loc ceremonia funerară a tânărului de 17 ani ucis de poliție. Decesul adolescentului a provocat proteste care au avut loc în țară în ultimele nouă seri. Actele violente din Franța l-au determinat pe președintele Macron să amâne o vizită de stat în Germania, cu numai o zi înainte ca aceasta să aibă loc, informează BBC.

Călătoria avea ca obiectiv sublinierea „relației unice” dintre cele două țări.
Guvernul francez a susținut că tulburările de vineri au fost mai puțin intense decât cele din serile precedente, în ciuda arestării a 1.300 de persoane.
Primarul orașului Grenoble, Éric Piolle, a afirmat că demonstrațiile au avut la bază o combinație de factori. „Avem de-a face cu 40 de ani de degradare și lipsă a unui viitor pentru aceste zone în care locuiesc cinci milioane de francezi, cartiere foarte sărace. Pe de altă parte, unele decizii politice din jurul Poliției, din ultimii 20 de ani. În acest moment există o lipsă de direcție clară în ce privește legătura Poliției cu populația sau a modului de a menține ordinea”, a afirmat Éric Piolle.
Amintim, tulburările au început marți, după ce poliția a împușcat mortal un adolescent de 17 ani de origine algeriană. Tânărul ucis de polițiști pentru că nu a oprit la semnalul lor, le era cunoscut agenților, care l-au mai reținut de alte 12 ori pentru diverse fapte, scrie Le Figaro.