Ministrul ungar de externe: Cablul submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră va ”stabili un record mondial în termeni de lungime”
Proiectul cablului submarin de transport a energiei electrice prin Marea Neagră va avea o capacitate combinată de 3 gigawați și va stabili un record mondial în termeni de lungime, a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat caleaeuropeana.ro

Potrivit lui, o companie italiană pregătește studiul de fezabilitate pentru proiect, la un cost de 2,5 milioane de euro acoperit de Banca Mondială. Studiul ar urma să fie încheiat până la finalul anului viitor și lucrările de construcție vor dura apoi aproximativ 3-4 ani, a explicat șeful diplomației ungare. În configurația inițială, cablul va ajunge până în România și va avea o lungime de 1195 km, din care 1100 km submarin și 95 km terestru.
Precizăm că sâmbătă, la București a fost semnat acordul dintre guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, Ungariei și României privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi. Cablul electric din Marea Neagră va putea furniza electricitate și Republicii Moldova dar și Ucrainei.