Maia Sandu, după întrevederea cu Bogdan Aurescu: „Avem pe agendă importante proiecte de infrastructură și de integrare economică”
Relațiile dintre Republica Moldova și România sunt mai strânse decât oricând iar pentru anul viitor cele două state au pe agenda noi proiecte importante, a declarat șefa statului, Maia Sandu, în urma întrevederii cu ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Președinta s-a referit în special la proiecte de infrastructură și de integrare economică, pentru a crește volumul investițiilor și al comerțului.
Maia Sandu a mai spus că țara noastră mizează pe România pentru interconectarea sistemelor electroenergetice.
„Ne dorim să pornim cât mai repede construcția podului Ungheni-Ungheni și să facem operațional podul Leova-Bumbăta. Vrem să simplificăm conexiunile rutiere, iar astfel, și pe cele între oameni”, a declarat șefa statului.
Totodată, șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru răspunsul rapid și necondiționat al României de a ne ajuta țara în depășirea crizei energetice, menționând că livrările de energie electrică și păcură în această perioadă critică „ne-au fost salvatoare”. De asemenea, a mulțumit și pentru sprijinul bugetar direct de zece milioane de euro, acordat prin Platforma de Sprijin pentru Moldova.
Amintim că șeful diplomației române a efectuat pe 19 decembrie o vizită de lucru în Republica Moldova.