Social

Sondaj de opinie: Nostalgia după URSS sau integrarea europeană, ce aleg cetățenii?

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și restaurarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) sunt evenimente care încă împart societatea moldovenească în două tabere. Circa 40% din cetățenii noștri își doresc restaurarea URSS, potrivit unui sondaj de opinie. Dacă o parte își doresc revenirea comunismului, majoritatea vor ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană.

Societatea moldovenească se distinge în două categorii, cei care-și doresc restaurarea Uniunii Sovietice și susțin acțiunile Federației Ruse și cei care doresc integrarea în Uniunea Europeană, potrivit analistului politic Igor Boțan. Potrivit lui, timp de 30 de ani Republica Moldova este într-o perioadă de tranziție, mai spune acesta.

„Potrivit sondajelor de opinie aproximativ 40% din cetățenii Republicii Moldova încă sunt nostalgici după URSS, dar aici în Republica Moldova majoritatea absolută, chiar covârșitoare a nostalgicilor sunt reflexivi. Noi în 30 de ani suntem într-o perioadă de tranziție, iar această perioadă este bună pentru cei ambițioși, iar pentru marea majoritate această perioadă este chinuitoare. Ei compară viața din URSS când nu aveau niciun fel de griji”, a explicat analistul Igor Boțan.

O parte a societății consideră că moștenirea sovietică și totalitară este una din cauzele stagnării de astăzi, alți cetățeni crede că, dimpotrivă, moștenirea sovietică este de fapt temelia unei vieți prospere, declară doctorul în istorie, deputatul PAS, Virgiliu Pîslariuc.

„Cu alte cuvinte ei nu-și îndreaptă proiectele statului nostru spre viitor, dar spre trecut. Trecutul este cel care-i legitimează. Noi vedem asta la nivelul - uitați-vă ce clădiri frumoase au făcut sovieticii, uitați-vă ce industrie ne-au lăsat. Tot ce era bine era în această perioadă, proiectul acesta modernizator despre care vom mai discuta, fără a oferi proiecte spre viitor. Și aici un pic depășim lucrurile. Asta este una dintre marile probleme care s-au produs după declanșarea războiului din Ucraina. Fiindcă foarte multă lume, nu numai în Ucraina, dar și în jurul ei, în periferiile fostului imperiu își pun întrebarea dacă acest proiect imperial mai are viitor”, a remarcat istoricul Virgiliu Pîslariuc.

Uniunea Sovietică a fost constituită acum 100 de ani. Formarea sa a fost punctul culminant al Revoluției ruse din 1917, cea care l-a îndepărtat pe țarul Nicolae al II-lea. URSS era constituită din mai multe Republici Sovietice Socialiste. Numărul acestora a variat de-a lungul timpului. La data dezmembrării, Uniunea avea în componența sa 15 republici.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult