Corespondență București//Președintele României și cel al Portugaliei au discutat despre importanța parcursului european al Republicii Moldova
Securitatea regională, inclusiv situația din Republica Moldova și importanța parcursului său european, au fost menționate de președintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa, aflat în vizită în România. Oficialul, împreună cu președintele român Klaus Iohannis au vizitat baza militară de la Caracal.

În România este staționat un contingent de militari portughezi, dar cele două țări au cooperat și înainte de începerea războiului din Ucraina, prin achiziții de armament și avioane militare.
Cei doi președinți au vorbit și despre securitatea regională, inclusiv despre Republica Moldova și importanța parcursul său European.
Președintele Iohannis le-a mulțumit militarilor portughezi și Portugaliei.
„Suntem recunoscători ca Portugalia, stat aliat de pe Flancul Sudic, reconfirmă unitatea aliată și convingerea că apărarea noastră comună trebuie consolidată pe toate dimensiunile și direcțiile. Va mulțumesc, domnule președinte, pentru prezenta militarilor portughezi și pentru excelenta cooperare pentru modernizarea Forțelor Aeriene ale României”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele român a invocat și Republica Moldova, în discursul său. România sprijină parcursul european al Republicii Moldova, a insistat șeful statului.
Între timp, România continua achiziția de echipamente și tehnica militară. A fost semnat un contract cu o firmă israeliana pentru furnizarea de drone. Acordul obligă totodata compania să realizeze la nivelul unor operatori economici din industria de apărare din România, o capacitate de producție, integrare, testare și mentenanța în domeniul militar pentru sistemele livrate.