Externe

Letonia s-a alăturat declarației G7 privind „asigurările de securitate” pentru Ucraina

Letonia s-a alăturat declarației G7 în sprijinul Ucrainei, a declarat prim-ministrul statului baltic, Kristianis Karinš. Oficialul a promis sprijin pe termen lung Ucrainei în războiul împotriva agresorului rus.

„Împreună cu partenerii noștri, vom sprijini Ucraina în lupta sa împotriva agresiunii ruse atât timp cât este nevoie”, a scris el pe Twitter.

Letonia așteaptă crearea unui tribunal internațional special privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a adăugat șeful guvernului leton.

Amintim că grupul de state G7 din care fac parte SUA și Marea Britanie, au anunțat că acordă asigurări de securitate Ucrainei. Conform declarației, în cazul unui viitor atac armat rusesc, statele se vor consulta cu Ucraina pentru a determina următorii pași. Liderii nu au căzut de acord asupra unor parametri specifici ai „asigurărilor de securitate”, dar cadrul legal, precum și acordurile bilaterale specifice vor fi semnate ulterior.

La începutul lunii august, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a anunțat că 12 țări s-au alăturat declarației comune G7 privind așa-numitele „garanții de securitate”.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult