Externe

București-ul a reacționat dur la noua lege a minorităților din Ucraina, care limitează drepturile românilor

Adoptarea Legii privind minoritățile naționale din Ucraina fără a ține cont de cerințele României și recomandările Comisiei de la Veneția este „regretabilă”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe al României.

„Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, în Avizul formulat la 17 iunie 2022 privind cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, Comisia Europeană a indicat, între pașii care trebuie îndepliniți, finalizarea reformei cadrului legislativ privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, conform recomandărilor Comisiei de la Veneția, și adoptarea imediată de mecanisme de implementare eficiente”, se arată într-un comunicat de presă al MAE de la București.

MAE cere autorităților ucrainene să consulte Comisia de la Veneția chiar și în acest stadiu și să pună în aplicare, pe deplin, recomandările acesteia, având în vedere faptul că legea prevede un termen de șase luni pentru intrarea sa în vigoare.

„România susține pe deplin parcursul european al Ucrainei și înțelege dorința firească de accelerare a procesului de apropiere de UE, însă semnalează faptul că accelerarea intempestivă a procesului de legiferare în acest domeniu a afectat, de o manieră semnificativă, procesul de consultare cu reprezentanții minorităților naționale, care ar fi trebuit să fie unul de substanță, anterior adoptării legii. Ministerul Afacerilor Externe subliniază că a solicitat în mod repetat părții ucrainene consultarea temeinică a comunității române din Ucraina în procesul elaborării și adoptării legii”, potrivit comunicatului.

Ministerul Afacerilor Externe al României reamintește că aspectele ce țin de remedierea și garantarea drepturilor persoanelor aparținând comunității române din Ucraina au fost constant ridicate în dialogul cu partea ucraineană inclusiv la cel mai înalt nivel.

Astfel, în marja Reuniunii miniștrilor de externe NATO de la București, ministrul român de externe Bogdan Aurescu a reluat inclusiv solicitarea României de recunoaștere de către Ucraina a inexistenței așa-zisei ”limbi moldovenești”, ceea ce ar permite un acces mai amplu al românilor din Ucraina la educația în limba română.

Partea română a invocat permanent în contactele cu partea ucraineană promisiunea Președintelui Ucrainei conform căreia persoanele aparținând comunității române din Ucraina vor beneficia de același tratament de care beneficiază în România persoanele aparținând comunității ucrainene.

Aspectele de analiză și solicitările anterior prezentate au fost transmise părții ucrainene prin intermediul unei scrisori adresate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu omologului său Dmytro Kuleba. De asemenea, ele vor fi detaliate în contactele Centralei MAE cu Ambasada Ucrainei la București și ale Ambasadei României la Kiev cu autoritățile ucrainene, în continuarea dialogului frecvent și dens pe acest subiect, deja derulat.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult