Președintele francez vrea o reformă a UE „cu mai multe viteze” pentru a integra R. Moldova, Ucraina și țările din Balcanii de Vest
Uniunea Europeană ar trebui să evolueze către o uniune „cu mai multe viteze” având în considerație integrarea Ucrainei, Republicii Moldova și țărilor din Balcanii de Vest, a declarat luni președintele francez Emmanuel Macron, citat de Politico. Oficialul a spus că UE trebuie să se reformeze dacă dorește să integreze noi națiuni și trebuie să construiască un consens cu peste 30 de țări membre.

Macron a spus că UE trebuie să se reformeze dacă dorește să integreze noi națiuni și trebuie să creeze consens cu peste 30 de țări membre.
„Riscul este să credem că ne putem extinde fără reformă. Este destul de greu pentru Europa să avanseze pe teme sensibile cu 27 de membri. Cu 32 sau 35 de membri, nu va fi mai ușor. Vom avea nevoie de îndrăzneală, să acceptăm mai multă integrare în unele zone și poate chiar o Europă cu mai multe viteze”, a spus el la adunarea anuală a ambasadorilor francezi la Paris.
Președintele francez nu a explicat cum va funcționa această Europă cu mai multe viteze, dar a adăugat că o revizuire a procedurilor UE este necesară pentru ca blocul să își aprofundeze și să-și mențină „atractivitatea”.
Potrivit mai multor oficiali francezi, guvernul lui Macron lucrează la mai multe propuneri „pentru o Europă cu mai multe viteze”, care ar include crearea de grupuri informale de țări membre care să lucreze pe domenii de politică specifice.
Macron a sugerat, de asemenea, că își va detalia ideile despre extindere și reforma UE în lunile următoare.
Republica Moldova și Ucraina au primit statutul de candidat la UE în iunie 2022, iar mai multe voci cer ca UE să deschidă discuțiile de aderare până în decembrie.