Japonia va transmite Ucrainei 24 de macarale pentru deminare
Premierul Ucrainei, Denis Șmihal, și ministrul japonez de externe, Yoshimasa Hayashi, s-au întâlnit, sâmbătă, la Kiev, principalul subiect al discuțiilor bilaterale referindu-se la domeniul afacerilor. Șmihal a scris pe Telegram că mulțumește Japoniei pentru sprijinul acordat, pentru asistența financiară și umanitară și pentru sancțiunile impuse Rusiei, transmite RBC, citată de Rador.

Potrivit premierului, Ucraina a primit deja 2,1 miliarde de dolari sub formă de asistență macrofinanciară din partea Japoniei. Cei doi oficialii au mai discutat despre cooperarea în procesul de reconstrucție a locuințelor, garantarea securității alimentare, sprijinul pentru întreprinderile mici și mijlocii și deminarea teritoriilor ucrainene.
„Ne așteptăm ca afacerile japoneze să devină rezidenți în Diya.City - un spațiu care oferă avantaje juridice și fiscale unice", a adăugat premierul ucrainean, referindu-se la aplicația guvernamentală care permite înregistrarea afacerilor în regim online.
La rândul său, ministrul japonez de externe a remarcat că țara sa va continua să sprijine Ucraina și a promis că Tokyo va dona 24 de macarale pentru deminare. Antreprenorii japonezi care l-au însoțit pe ministru, de asemenea, au prezentat la Kiev proiecte de cooperare, în special în domeniile comunicațiilor, infrastructurii și medicinei.