Liderii G20 au ajuns la un consens privind declarația finală a summitului
Premierul Indiei, Narendra Modi, a declarat sâmbătă că G20 a ajuns la un consens privind declarația liderilor și a anunțat adoptarea acesteia în prima zi a summitului anual al grupului, transmite Reuters.

„În urma eforturilor mari ale tuturor echipelor, am ajuns la un consens privind Declarația Summitului Liderilor G20", a declarat Modi la New Delhi.
„Anunț adoptarea acestei declarații", a spus Modi, avându-i alături pe ministrul de externe indian, Subrahmanyam Jaishankar, și pe cel de finanțe, Nirmala Sitharaman.
Anunțul survine după ce delegați din cele mai puternice state au ajuns la un compromis pe marginea limbajului care să descrie războiul din Ucraina.
Grupul a fost profund divizat în privința acestui conflict, statele occidentale exercitând presiuni pentru condamnarea fermă a Rusiei în Declarația liderilor, ce va fi emisă la finalul summitului, în timp ce alte țări au cerut ca textul să se concentreze asupra problemelor economice mai largi. Nu există deocamdată detalii referitoare la limbajul convenit pentru a descrie războiul din Ucraina.