Externe

Un echipaj al Forțelor Aeriene Române a depistat fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă rusească

Un echipaj al Forțelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a identificat astăzi în jurul orei 11.30, în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă rusească, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri, anunță Ministerul Apărării Naționale de la București.

Noaptea trecută, forțele ruse au continuat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Reni și Ismail, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România. Șapte oameni au fost răniți, iar infrastructura portuară a fost avariată.

Precizăm că localitatea Nufăru se află la aproximativ 15 km de cele mai apropiate puncte de graniță cu Ucraina, iar Victoria la 18 km.

Anterior, ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, a recunoscut că bucăți dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului român al Apărării Naționale, Constantin Spînu, a declarat că niciun radar, de oriunde din lume, nu are posibilități nelimitate. De aceea, paleta de măsuri pentru diminuarea riscurilor trebuie să includă și protecția civilă. Acesta a mai precizat că autoritățile depun toate eforturile ca să asigure un grad de siguranță, dar cu un război la graniță, nimeni nu poate oferi certitudini.

Ministerul român de Externe l-a convocat în aceste zile pe însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ruse în România, manifestându-și protestul față de încălcarea spațiului aerian al României.

La rândul său, Rusia nu doar că nu recunoaște că dronele căzute pe teritoriul românesc sunt rusești, dar acuză România de „provocări la graniță” și ... destabilizarea Republicii Moldova. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a menționat că toate acestea sunt necesare pentru sprijinirea regimului de la Kiev”.

Amintim că, după căderea primelor două drone rusești, Președintele Klaus Iohannis a afirmat că acest lucru indică o încălcare inacceptabilă a spațiului aerian al țării și l-a informat pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. La rândul său, oficialul NATO a menționat că loviturile rusești în apropierea graniței sunt „destabilizatoare”, chiar dacă nu există niciun indiciu că Rusia intenționează să lovească un membru NATO.

Precizăm că, după ce pe teritoriul României au fost descoperite rămășițele unei drone rusești, autoritățile de la București au decis să construias două adăposturi anti bombe din beton care ar putea fi folosite de locuitorii regiunilor de graniță cu Ucraina.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult