Erdogan: Turcia va ratifica aderarea Suediei la NATO dacă SUA aprobă vânzarea avioanelor F-16 către Ankara
Parlamentul turc va ratifica aderarea Suediei la NATO dacă SUA aprobă vânzarea avioanelor sale de luptă F-16 către Ankara, a declarat presei președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan, citat de Reuters.. Erdogan a spus că ministrul de externe Hakan Fidan și secretarul de stat american Antony Blinken au discutat săptămâna trecută, la New York, oferta Suediei de aderare la NATO.

„Dacă ei (SUA) își țin promisiunile, parlamentul nostru își va ține și propria promisiune. Parlamentul turc va avea ultimul cuvânt cu privire la aderarea Suediei la NATO”, a spus Erdogan.
Atât Suedia, cât și Finlanda au solicitat aderarea la Alianță în mai 2022, din cauza agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Turcia a blocat inițial ambele cereri, dar a dat undă verde Helsinki în luna martie a acestui an.
Printre principalele motive pentru care Ankara a refuzat intrarea Stockholmului a fost sprijinul suedez pentru grupurile kurde pe care Turcia le consideră teroriști.
Totuși pe 10 iulie, în urma unei întrevederi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și prim-ministrul suedez Ulf Kristersson, liderul de la Ankara s-a arătat dispus să sprijine cererea Suediei și să o înainteze parlamentului turc.
La o zi după anunț, administrația Biden a spus că va continua vânzarea avioanelor F-16 către Turcia. Ankara și-a exprimat dorința de a procura aceste tipuri de avioane, în sumă totală de 20 de miliarde de dolari, și aproape 80 de kituri de modernizare pentru avioanele sale de război existente.
De atunci, nici ratificarea ofertei NATO a Suediei și nici vânzarea avioanelor nu au fost finalizate.
Suedia așteaptă și undă verde din partea Ungariei, un alt membru NATO care nu a aprobat până acum aderarea Stockholmului la alianță.
Premierul ungar Viktor Orban a declarat pe 25 septembrie că Budapesta nu se grăbește cu ratificarea.