Ce este ETIAS? Precizările Ministerului de Externe privind aplicarea autorizației față de cetățenii Republicii Moldova
Începând cu luna noiembrie 2023 statele membre ale Uniunii Europene și cele din zona Schengen vor aplica un nou sistem de securizare a frontierelor, numit ETIAS, care presupune verificări suplimentare pentru cetățenii statelor terțe înainte de a obține dreptul de intrare pe teritoriul comunității. Solicitanții, inclusiv cetățenii Republicii Moldova, vor trebui 9să completeze un formular online și să achite o taxă de 7 euro. Comisia Europeană a luat această decizie pentru consolidarea securității la frontieră, precum și monitorizarea digitală a turiștilor care intră și ies din țările membre ale UE.

Consiliul European a adoptat un regulament de instituire a unui sistem european de informații și de autorizare privind călătoriile, prescurtat ETIAS încă în anul 2018. Scopul acestuia este să fortifice securitatea în interiorul Uniunii Europene și a statelor din spațiul Schengen.
Sistemul presupune că cetățenii fiecărui stat, care beneficiază de regimul fără vize cu Uniunea Europeană, inclusiv cei ai Republicii Moldova, vor urma să obțină înainte de o călătorie în spațiul Schengen o autorizație de călătorie electronică. Pentru aceasta vor plăti o taxă în valoare de 7 euro– a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniel Vodă.
„Autorizația de călătorie va fi obligatorie pentru persoanele cu vârsta între 18 și 70 de ani. Autorizația de călătorie va costa 7 euro. Autorizația de călătorie va fi valabilă pentru o perioadă de trei ani sau până la sfârșitul perioadei de valabilitate a pașaportului utilizat pentru obținerea autorizației de călătorie. Actualmente UE planifică începerea funcționării ETIAS din noiembrie 2023. Menționăm, că anterior data respectivă a fost amânată, spre exemplu, data lansării a fost stabilită și pentru mai 2023Pentru o perioadă de 6 luni de la data începerii funcționării ETIAS, utilizarea autorizației de călătorie va fi opțională. La începerea funcționării ETIAS, Comisia Europeană împreună cu statele membre ale Uniunii Europene vor organiza campania de informare cu privire la aplicarea sistemului. În cazul Republicii Moldova, campania de informare se va desfășura inclusiv în limba română”.
Obligativitatea autorizației de călătorie electronică pentru a intra în spațiul Schengen este o măsură dictată de creșterea numărului de migranți, atestată în ultimii ani, a precizat pentru Radio Moldova comentatorul politic de la București, Cristian Pârvulescu.
*Problema migrației este una care este pe agenda Comisiei Europene impusă de unele state. De exemplu Austria, care a blocat din această cauză aderarea României și Bulgariei la Spațiul Shengen. Pe de altă parte, pentru cetățenii moldoveni care au pașapoarte românești situația nu se va schimba. Dar nu cei din Republica Moldova sunt cei care creează probleme. Nu este vreo acțiune îndreptată împotriva Republicii Moldova ci este legată de pachetul privind migrația și azil”.
Noul sistem urmează să fie pus în aplicare începând cu luna noiembrie 2023. Potrivit Consiliului European informațiile prezentate în fiecare cerere vor fi prelucrate în mod automat în raport cu alte baze de date ale UE pentru a stabili dacă există motive pentru a refuza autorizația de călătorie. Atunci când nu sunt identificate rezultate pozitive sau elemente care necesită o analiză suplimentară, autorizația de călătorie va fi eliberată în mod automat, într-o perioadă scurtă de timp. Se estimează că acesta va fi cazul pentru marea majoritate a cererilor.