Republica Moldova trece în această duminică la ora de iarnă
În noaptea de 28 spre 29 octombrie, Republica Moldova va trece la ora de iarnă, prin transferul acelor ceasornicului cu o oră înapoi. Astfel, ora 4:00 a dimineții va deveni ora 3:00, anunță Guvernul.

Ora este schimbată în fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie. Schimbarea orei se efectuează concomitent cu statele membre ale Comunității Europene.
Smartphone-urile, indiferent de model, își schimbă automat ora, dacă în setări este bifată opțiunea care sincronizează ora cu cea a rețelei.
Cetățenii sunt rugați să-și planifice cu atenție activitățile din program, în special deplasările la aeroport, gară sau gările auto luând în considerare schimbările de oră preconizate în weekend.