Date BNS: Din cauza natalității scăzute și a migrației tot mai puțini elevi se înscriu în școli și gimnazii
În acest an de studii sunt cu peste 2000 de elevi mai puțini în școlile primare și gimnaziale comparativ cu anul trecut, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS). Experții în domeniul învățământului au menționat pentru Radio Moldova că numărul de copii s-a diminuat din cauza natalității scăzute și a migrației.

La începutul anului de studii 2022-2023, în învățământul primar și secundar general erau înscriși aproximativ 334 de mii 500 de elevi, cu 0,6 la sută mai puțin comparativ cu anul de studii precedent. Directorul de programe din cadrul Institutului de Politici Publice, Anatol Gremalschi a precizat pentru Radio Moldova că numărul de copii în școli scade din cauza situației demografice precare, dar și din cauza migrației.
„Pe parcursul a mai multor ani natalitatea a fost în scădere și s-a micșorat și n umărul de elevi înscriși la învățământul primar cât și cel gimnazial. Migrează familiile, membrii cărora sunt la vârsta reproductivă. În general, este foarte important ca instituțiile de învățământ să se adapteze la aceste tendință și să-și optimizeze numărul de clase”, a spus Anatol Gremalschi.
Potrivit Biroului Național de Statistică, din totalul de elevi care învață în școlile primare și gimnaziale, 55 la sută își fac studiile în mediul urban, iar 45 la sută în mediul rural. Aproximativ 30 la sută din totalul elevilor au fost înscriși în instituțiile de învățământ primar și gimnazial din municipiul Chișinău, circa 28 la sută din elevi se află în zona de Centru a țării, 24 în regiunea de Nord, 12 în Sud, aproape 5 la sută în UTA Găgăuzia, iar un procentaj mai mic din elevii moldoveni se află în regiunea Transnistreană.
Totodată, în acest an de studii a și scăzut numărul de elevi care învață în instituțiile publice cu 2500 mai puțin, iar numărul de copii în instituțiile private s-a majorat cu 300 mai mult.