Secretarul de stat american Antony Blinken, primit la Palatul Cotroceni
Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit marți, 29 noiembrie, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, aflat în vizită în România, în contextul participării la reuniunea miniștrilor de externe ai statelor membre NATO și al aniversării, anul acesta, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii.

„Este momentul perfect în care ați ales să faceți o vizită în România în contextul în care ne confruntăm cu un război violent în Ucraina, dar și pentru că avem de luat decizii dificile și importante în cadrul NATO”, a spus șeful statului în debutul întâlnirii, arătând că vor fi discutate și chestiuni bilaterale.
„Momentul nu putea fi mai bun în contextul în care s-au împlinit 25 de ani de la Parteneriatul strategic care s-a dezvoltat în moduri pe care nici președinții Clinton și Constantinescu, la acel moment, nu puteau să le imagineze, dar și pentru că avem de discutat chestiuni urgente și importante în plan bilateral, regional și chiar global și în acest context suntem recunoscători pentru că România este un aliat atât de puternic și partener", a afirmat, al rândul său, Antony Blinken.
Potrivit Agerpres, oficialul american se află în România până miercuri pentru a participa la Reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO.
Secretarul de stat american va avea consultări politice, marți, și cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Marți dimineața, secretarul de stat Antony Blinken și prim-ministrul român Nicolae Ciucă au vizitat expoziția „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”, un eseu fotografic, tematic, care explorează relațiile diplomatice, de securitate, economice și culturale dintre poporul român și cel american.