Guvernul a transmis în gestiunea primăriei Chișinău o clădire pentru deschiderea Centrului Cultural „Eugen Doga”
Edificiul amplasat în capitală, pe strada Veronica Micle, construcțiile și terenul aferent acestora vor fi transmise din proprietatea statului în gestiunea primăriei orașului Chișinău, pentru deschiderea Centrului Cultural „Eugen Doga”. O decizie în acest sens a fost aprobată de Executiv.

Potrivit documentului, în cadrul Centrului va fi sistematizat patrimoniul de creație al maestrului, iar opera sa va fi studiată de experți din domeniul muzicologiei, studenții universităților și colegiilor de muzică. De asemenea, Centrul va oferi suport tinerilor talentați și va acorda asistență în dezvoltarea educației muzicale a copiilor.
Clădirea transmisă este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor ocrotite de stat. Transmiterea bunurilor imobile va fi realizată în termen de 30 de zile de la data adoptării proiectului.
Anterior, în această clădire a fost sediu de procuratură, iar în vara acestui an, ea a fost cuprinsă de flăcări.