Externe

Zelenski spune că a avut un schimb de replici "foarte direct" cu Viktor Orban

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a avut duminică un schimb verbal "foarte direct" cu premierul Ungariei, Viktor Orban, în marja ceremoniei de învestire a președintelui argentinian Javier Milei la Buenos Aires, întâlnirea dintre cei doi lideri intervenind înaintea unui summit important al UE între 14 și 15 decembrie care va decide perspectivele aderării Ucrainei la blocul comunitar, în condițiile în care Viktor Orban amenințase că se va opune deschiderii negocierilor cu Ucraina în prezent, relatează EFE și Reuters.

„A fost cât se poate de sincer - și, evident, a fost vorba despre problemele noastre europene", a declarat Zelenski în discursul său video nocturn postat pe canalul Telegram luni dimineață.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care Orban amenință să blocheze acordarea de sprijin suplimentar din partea Uniunii Europene pentru Kiev, opunându-se în același timp deschiderii negocierilor cu Ucraina în vederea aderării la UE. Între timp, Casa Albă și-a intensificat presiunile pentru acordarea de ajutor Kievului după ce republicanii au blocat un proiect de lege privind cheltuielile de urgență pentru finanțarea războiului dus de Rusia în Ucraina.

Șeful de presă al lui Orban, Bertalan Havasi, a confirmat întâlnirea într-un e-mail în care nu a precizat dacă premierul ungar va continua să se opună intrării Ucrainei în Uniunea Europeană.

„În ceea ce privește aderarea Ucrainei la UE, Viktor Orban a semnalat că statele membre ale Uniunii Europene discută în permanență această chestiune", a precizat Havasi în e-mail.

O înregistrare video de pe canalul YouTube al Senatului argentinian îi arată pe Zelenski și pe Orban în momentul unui schimb de replici timp de aproximativ 20 de secunde în timp ce se amestecau cu alți invitați în parlamentul argentinian, înainte de summitul UE din 14-15 decembrie, care urmează să decidă dacă va începe sau nu negocierile de aderare cu Ucraina.

Imaginile cu cei doi lideri vorbind fără interpreți sau consilieri în zona care le fusese repartizată pentru a asista la inaugurarea președintelui argentinian Javier Milei au stârnit curiozitate și speculații cu privire la conținutul conversației.

Orban a declarat în repetate rânduri că se opune începerii discuțiilor cu Ucraina în prezent. Orice decizie Consiliului European trebuie să fie unanimă.

Premierul ungar susține că Ucraina nu este pregătită să facă un astfel de pas. De asemenea, el a invocat ca motiv presupusa discriminare împotriva minorității maghiare în Ucraina, notează EFE.

Kievul și-a modificat din nou săptămâna trecută Legea privind minoritățile pentru a se alinia recomandărilor UE, iar Ucraina a avut, pentru prima dată în ultimele luni, contacte la cel mai înalt nivel cu guvernul Orban pentru a încerca să îl convingă să își schimbe poziția la următorul Consiliu European.

Viktor Orban a amenințat de asemenea că va bloca demersurile pentru acordarea unui sprijin de 50 miliarde de euro (53,80 miliarde de dolari) Ucrainei din bugetul comunitar până în 2027. Un oficial de rang înalt a declarat vineri că UE va găsi modalități de a sprijini financiar Ucraina, chiar dacă Ungaria se va opune prin veto.

Orban a fost liderul european care a criticat cel mai deschis Ucraina și a cerut încetarea ajutorului militar acordat Kievului. Premierul ungar s-a pronunțat în favoarea negocierilor cu Rusia încă de la începutul conflictului și este singurul lider european important care a refuzat până acum să se întâlnească cu Zelenski.

În afară de Ucrainei, summitul UE din această săptămână va decide și asupra perspectivelor de aderare ale Republicii Moldova, Georgiei si Bosniei-Herțegovina.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult