Politic

Natalia Gavrilița a mulțumit României pentru că ne-a acordat energie electrică la preț plafonat

În cadrul vizitei de lucru la București, prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu omologul său român, Nicolae-Ionel Ciucă.

gov.md
Sursa: gov.md

Șefa Executivului de la Chișinău i-a mulțumit premierului Ciucă pentru măsurile prompte luate de România cu scopul atenuării impactului crizei energetice, care a lovit țara noastră, în special fiind vorba despre furnizarea, la un preț preferential, de electricitate, gaze naturale, păcură și lemne de foc.

Părțile au discutat, în acest context, despre acțiunile care ar mai putea fi întreprinse în viitor pentru sporirea securității energetice a Republicii Moldova, accentuând proiectele de infrastructură care ar asigura conexiunea dintre țara noastră și România pe termen mediu și lung.

„Apreciem decizia anunțată astăzi despre procurarea unor cantități adiționale de energie electrică - 100 MW de la Hidroelectrica la preț plafonat. Dincolo de necesitățile pe termen scurt, ne dorim accelerarea interconecțiunii cu sistemul de transport din România prin accelerarea construcției liniei de tensiune înaltă Chișinău-Vulcănești și demararea procedurilor pe linia Bălți-Suceava”, a menționat prim-ministra Gavrilița.

În cadrul discuțiilor, părțile au discutat despre riscurile de securitate și măsurile de combatere a provocărilor hibride cu care se confruntă Republica Moldova. Oficialii au făcut referire și la proiectele în curs de implementare, fiind menționat și proiectul de construcție a podului Leova-Bumbăta, care urmează să fie finalizat până la sfârșitul lunii curente.

În același timp, oficialii s-au referit la importanța accelerării implementării grantului de 100 de milioane de euro și debursarea până la sfârșitul anului 2022 a 25 de milioane de euro pentru proiectele în domeniul educației și administrației publice. Totodată, oficialii au apreciat saltul cifrei comerțului exterior al Republicii Moldova cu România. În primul semestru al anului curent, a fost înregistrată o creștere de 70% a comerțului bilateral, România fiind pe primul loc în clasamentul partenerilor comerciali ai țării noastre și pe locul doi printre principalii investitori.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult