Ucraina nu se numără printre țările invitate la summitul G20
Ucraina nu se numără printre țările invitate la summitul G20, care va avea loc la New Delhi în luna septembrie a acestui an - a declarat în timpul unui briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului indian de Externe, Arindam Bagchi.

Acesta a menționat că mai este destul timp până la summit, dacă vor fi schimbări în lista invitaților, vor fi anunțate ulterior, informează Rador.
Președinția G20 a Indiei a început la 1 decembrie 2022. Comitetul de organizare a G20 a anunțat anterior că cel de-al 18-lea summit al șefilor de stat și de guvern ai grupului va avea loc în perioada 9-10 septembrie la New Delhi. Pe lângă liderii țărilor membre G20, la ea sunt invitați și liderii altor nouă țări - Bangladesh, Egipt, Mauritius, Țările de Jos, Nigeria, Oman, Singapore, Spania și Emiratele Arabe Unite. După cum a declarat pentru TASS reprezentantul președintelui rus în G20, Svetlana Lukaș, există toate șansele ca Vladimir Putin să participe la summitul de la New Delhi.