Externe

Corespondență//La ce vor fi folosite cele 50 miliarde de euro de ajutoare eliberate de Uniunea Europeană pentru Ucraina?

Cele douăzeci și șapte de țări ale Uniunii Europene au convenit, pe 1 februarie, un acord cu privire la plata unui ajutor financiar de 50 miliarde de euro către Ucraina. Acest ajutor, blocat o vreme de Ungaria, este cu atât mai crucial pentru Kiev cu cât războiul bate pasul pe teren, ba chiar Ucraina a pierdut bastionul Avdiivka, iar ajutorul american este încă blocat în Congres.

Dar ce oferă mai exact acest program de asistență al UE pentru Ucraina?

Pachetul financiar de 50 de miliarde nu este destinat să crească ajutorul militar, ci să sprijine reconstrucția și modernizarea Ucrainei. Acesta va lua forma unor împrumuturi și granturi, supuse controlului strict de către Bruxelles.

Cum se întâmplă adesea în programele europene, „facilitatea pentru Ucraina” este un amestec de împrumuturi și ajutoare:

– Mai întâi, 33 de miliarde de euro (sau aproximativ două treimi din total) vor fi plătite sub formă de împrumuturi la dobândă coborâtă, care vor fi ele însele completate cu fonduri strânse de UE până în 2027 pe piețele financiare, ca parte a noului său mecanism comun de politică a datoriilor. Aceste 33 de miliarde vor trebui, în cele din urmă, să fie rambursate de Ucraina, ceea ce va limita costurile suportate de UE pe termen lung.

– Restul de 17 de miliarde de euro va lua forma unor subvenții. Fondurile vor fi extrase din bugetul multianual al UE, buget care este suplimentat de statele membre, și al cărui total se ridică la 1.074 miliarde euro pentru perioada 2021-2027. Nu se va solicita nicio rambursare de la Ucraina.

De la invazia rusă din februarie 2022, UE, statele sale membre și instituțiile sale financiare au plătit deja aproximativ 85 miliarde de euro în ajutor pentru Ucraina, fonduri care acoperă sprijinul militar, umanitar și economic.

Noile 50 miliarde de euro promise nu sunt așadar destinate finanțării efortului de război ucrainean, care e susținut de un alt dispozitiv, numit „Facilitatea europeană pentru pace”. Cele 50 de miliarde sunt menite să sprijine redresarea, reconstrucția și modernizarea Ucrainei în perioada 2024-2027, în special să finanțeze „reforme esențiale pe calea aderării acesteia la UE”. În urmă cu un an, mai multe instituții internaționale estimau repararea daunelor cauzate de războiul din țară la 411 miliarde de dolari (384 de miliarde euro).

Acordul UE nu închide ușa altor venituri potențiale, cum ar fi utilizarea profiturilor generate de activele rusești înghețate, pentru a finanța efortul bugetar în favoarea Ucrainei.

Pentru a finanța ce?

Acordul la care sa ajuns la 1 februarie este provizoriu și trebuie în continuare supus aprobării Parlamentului European și Consiliului. Știm deja că consensul este construit în jurul a trei piloni :

Un plan de recuperare

O mare parte din fonduri vor fi folosite pentru sprijinirea și modernizarea statului ucrainean. Concret, guvernul de la Kiev va trebui să stabilească rapid un plan de redresare, reconstrucție și modernizare, ale cărui diferite măsuri vor fi finanțate în timp din bani europeni. Acest plan trebuie folosit în special pentru a reorganiza țara în vederea aderării acesteia la UE, prin reformarea administrației, a guvernării și prin lupta împotriva corupției și fraudei.

Un cadru pentru atragerea investitorilor

Aceasta presupune crearea unui cadru financiar care să facă posibilă primirea de fonduri de la investitori publici și privați care doresc să se aventureze în Ucraina. Acesta va fi condus de un consiliu operațional compus din reprezentanți ai Comisiei, reprezentanți ai fiecărui stat membru, ai Parlamentului European și reprezentanți ai guvernului ucrainean și ai Parlamentului său (Rada Supremă). UE va pune la dispoziție capacitățile tehnice și financiare ale instituțiilor sale, cum ar fi, de exemplu, cele ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Concret, UE va crea și un fond de garantare (de 8.9 miliarde de euro, conform propunerii Comisiei), care vor fi folosite pentru a-și asuma o parte din riscul investitorilor, pentru a-i încuraja să investească în Ucraina fără teama de a-și pierde fondurile.

Asistență tehnică

Acest al treilea pilon este mai vag în această etapă. Potrivit Comisiei Europene, el urmărește să finanțeze „asistență tehnică” și „alte măsuri de sprijin”. În propunerea inițială a executivului de la Bruxelles, era vorba de exemplu de sprijinirea și încurajarea înfrățirilor și parteneriatelor dintre orașele ucrainene și europene, de modernizarea administrațiilor locale, de sprijinirea IMM-urilor sau chiar de „aplicarea dreptului internațional în ceea ce privește infracțiunile comise de Rusia”.

Ce control se va exercita asupra folosirii fondurilor?

Acordarea acestui ajutor Ucrainei este supusă mai multor condiții. Un raport al Comisiei Europene privind implementarea acestora va fi publicat în fiecare an. Pe această bază, Consiliul European va organiza o dezbatere anuală pentru a dezvolta și a decide asupra direcțiilor viitoare.

Parlamentul European va fi, de asemenea, implicat în monitorizarea acestei „facilități pentru Ucraina”. În cadrul negocierilor privind acest acord, pe care încă trebuie să îl aprobe oficial la sfârșitul lunii februarie, Parlamentul a solicitat ca participarea Parlamentului ucrainean să fie consolidată la controlul acestui ajutor. În ceea ce privește problema transparenței, deputații europeni au cerut și crearea unui „portal web pentru operațiunile financiare ale Ucrainei” și „publicarea obligatorie a datelor privind beneficiarii de fonduri care depășesc 100.000 de euro”.

În sfârșit, acordul prevede că o propunere de reexaminare a acestui plan poate fi prezentată de către Comisie, dacă este necesar, în doi ani, în în cadrul noii revizuiri a cadrului financiar multianual. Programul și condițiile de plată a celor 50 miliarde vor fi specificate după adoptarea finală a acestui acord, la sfârșitul lunii februarie, sau chiar începutul lunii martie. Însă Ministerul Economiei ucrainean a anticipat deja plata unei prime tranșe de 4,5 miliarde de euro primilor beneficiari încă în luna martie.

AUTOR: Dan Alexe

Citește mai mult