Un membru al CSP din rândul reprezentanților societății civile, numit de Guvern
Mihail Sorbală a fost numit în funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din rândul reprezentanților societății civile pe un termen de șase ani. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței guvernului de astăzi, 28 februarie.

Mihail Sorbala a promovat evaluarea integrității etice și financiare efectuate de comisia pre-vetting.
„Domnul Sorbala are studii juridice, este doctor în drept, conferențiar universitar în business, administrare, drept. Lector și conferențiar la ULIM”, a spus Artur Mija, secretar general al Guvernului.
Conform legislației, CSP este compus din 10 membri. Patru membri ai CSP sunt aleși prin concurs din rândul societății civile, după cum urmează: unul – de către președintele Republicii, unul – de către Parlament, unul – de către Guvern și unul – de către Academia de Științe a Moldovei.