Externe

Început de primăvară cu furtună și zăpadă în California și Nevada. Meteorologii prognozează troiene de până la 3 metri

Un viscol puternic lovește părți din California și Nevada, în vestul Statelor Unite. Furtuna de zăpadă a dus la închiderea principalelor drumuri, a închis stațiuni de schi și a lăsat zeci de mii de locuințe fără electricitate, scrie BBC, citat de News.ro.

Viscolul a fost deosebit de puternic în regiunea muntoasă Sierra Nevada, unde rafalele de vânt ar fi atins viteze de 305 kilometri pe oră.

Populația a fost avertizată privind ”pericolului de la ridicat la extrem de producere a unor avalanșe”, inclusiv în zona Lacului Tahoe.

O hartă privind penele de curent arată că peste 33.000 de oameni din Nevada și aproape 24.000 din California nu au electricitate.

Sâmbătă, o porțiune de 121 de kilometri din autostrada Interstate 80 a fost închisă. Biroul Poliției Autostrăzi din Truckee, California, în apropiere de granița cu Nevada, a arătat pe X (anterior Twitter) că ”personalul serviciilor de urgență și tractoarele de remorcare aveau dificultăți în a ajunge la șoferi din cauza viscolului”.

Zonele de munte au fost lovite mai puternic de furtună

În zonele cu altitudine mai mare, se așteptau până la 3 metri de zăpadă, a anunțat, sâmbătă, un meteorolog de la Serviciul Național de Meteorologie, ceea ce ar putea crea ”îngrijorări privind amenințarea vieții” persoanelor care locuiesc în apropiere de Lacul Tahoe.

Mai multe stațiuni de schi din jurul Lacului Tahoe, care s-au închis vineri, au rămas închise și sâmbătă, însă unele speră să se redeschidă duminică.

Parcul Național Yosemite a fost închis vineri și vizitatorilor li s-a cerut să plece până la prânz. Acesta va rămâne închis cel puțin până duminică după-amiază și posibil chiar mai mult, în funcție de condițiile meteorologice.

Meteorologii au cerut oamenilor să rămână acolo unde se află peste weekend, avertizând că ar putea dura mult până când cei care călătoresc ar fi scoși din zăpadă, dacă rămân blocați.

Alte părți ale Statelor Unite continuă să se confrunte cu manifestări ale vremii extreme

În Texas, incendiile de vegetație fac ravagii, iar pompierii se chinuie să țină sub control flăcările, în condiții meteo dificile.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult