Corespondență//Franța introduce dreptul la avort în Constituție, dar militanții spun că nu este suficient
Parlamentul Franței, țară în care laicitatea este garantată prin constituție, a votat ieri seara, luni 4 aprilie, propunerea guvernului lui Gabriel Attal și a președintelui Emmanuel Macron de a introduce în Constituție dreptul la avort. Este o premieră istorică, nicio altă țară n-a mai făcut asta, iar măsura a atras de îndată protestele oficiale ale Vaticanului.

În momentul în care în Statele Unite ale Americii tot mai multe entități federale, state americane, interzic avortul sau îi impun restricții, cei 902 de deputați și senatori francezi au votat introducerea avortului în Constituție, făcându-l un drept fundamental.
Din cei 902 legislatori, 780 au votat în favoarea proiectului de lege – 72 au votat împotrivă și 50 s-au abținut, în sesiunea extraordinară de vot care s-a ținut la Versailles.
Avortul este acum aproape complet interzis în 14 state din SUA, în timp ce două au interzis avortul după aproximativ șase săptămâni de sarcină.
Pentru Franța este o premieră, chiar dacă Parlamentul European a adoptat deja, în iunie 2021, o rezoluție care definește avortul ca pe un „drept uman”. Rezoluția Parlamentului European nu este însă constrângătoare, ci a fost doar un gest în direcția unor țări ultra-catolice precum Polonia și Malta, în care legislația avortului este în continuare foarte strictă.
De altfel, în Polonia, confruntat cu o împotrivire populară a cărei amploare nu fusese anticipată, dar și cu o prăbușire vertiginoasă în sondaje, guvernul ultra-conservator al lui Mateusz Morawiecki, anterior celui actual al lui Donald Tusk, a căutat să scape din fundătura juridică în care în împinsese decizia din 2020 a Curții Constituționale de a interzice practic în totalitate avortul.
Decizia Curții Constituționale poloneze interzicea atunci de facto orice tip de avort, inclusiv atunci când se constată malformații ale fetusului. Teoretic, avortul nu mai e posibil acum în Polonia decât în caz de viol dovedit sau de incest, cazuri care nu reprezintă de obicei decât cca 2% din avorturile practicate în Polonia. Asta a scos în ultimii ani sute de mii de manifestanți în stradă, pentru proteste cum Polonia nu mai cunoscuse de multă vreme.
Contrastul este mare, așadar, cu Franța care are acum dreptul la avort în Constituție… dar tot în Franța militanții spun că asta nu e suficient. Ei ar dori, de pildă, să se ajungă la publicarea unei liste de medici care refuză să efectueze avorturi, listă la care ar putea avea acces pacientele, ceea ce le-ar permite femeilor să nu piardă un timp uneori prețios mergând mai întâi la un medic recalcitrant.
Asta ar implica însă un proces legal foarte lung și nu e sigur că se va ajunge până acolo.
AUTOR: Dan Alexe