Kiev Post: În Rusia se votează cu cerneală care dispare de pe buletinul de vot
În unele secții de vot din Rusia se folosește cerneală care dispare, scrie Kiev Post, preluând imagini publicate de portalul rusesc independent Sirena. Voturile care nu sunt pe placul regimului pot fi astfel șterse prin încălzire, iar buletinul completat apoi „cum trebuie”, explică Kiev Post tehnica folosirii cernelii care dispare.

Potrivit Kiev Post, dovezile video prezentate de Sirena arată că în unele secții de votare din Rusia (regiunile Kursk și Rostov pe Don) au fost distribuite pixuri speciale cu cerneală care dispare pentru a fi folosite la alegerile prezidențiale din weekend.
Acest lucru le permite agenților lui Putin din partidul Rusia Unită să schimbe voturile în care nu sunt în favoarea actualului lider de la Kremlin, mai arată surse menționată. Pixurile au fost furnizate în cutii sigilate cu emblema oficială a Comisiei Electorale Centrale din Rusia, potrivit unor surse citate de Sirena.
Cerneala folosită pentru a marca buletinul de vot al alegătorilor pare normală, dar poate fi făcută să dispară atunci când este încălzită cu bricheta. Buletinele de vot necompletate sunt considerate invalide, dar prin ștergerea selecției inițiale se poate „vota” din nou, explică Kiev Post.
Russia: The fascist government is supplying polling places with pens with disappearing ink. Identified in Kursk and Rostov-on-Don so far. Voters are supposed to use these government-supplied pens when they vote. pic.twitter.com/9WwdkfXOD3
— Igor Sushko (@igorsushko) March 14, 2024