Social

Un nou tip de semnătură electronică, disponibilă de pe telefonul mobil, aprobată de Guvern

Un nou tip de semnătură electronică va fi accesibilă de pe telefonul mobil, ca urmare a dezvoltării serviciului EVOSign. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Executiv. Potrivit ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a declarat că serviciul acesta va spori interacțiunea digitală a sectorului privat cu cel public, va facilita procesul de autentificare și accesare în cadrul sistemelor informaționale de stat și va reduce termenul de prestare a serviciilor publice.

„Digitalizarea prezumă și prezența și existența unui ecosistem și a tuturor componentelor, inclusiv partea de autentificare și semnare. Prin acest proiect propunem instituirea și promovarea serviciului EvoSign în calitate de instrument pentru generarea și utilizarea semnături electronici avansate, precum și integrarea acesteia în cadrul serviciilor publice digitale. Principalele prevederi sunt: implementarea serviciului EvoSign în calitate de instrument pentru crearea semnăturilor electronice avansate, reglementarea posibilității de identificare și înregistrare la distanță a utilizatorilor, de care vor beneficia inclusiv oamenii noștri din diaspora”, a spus Alaiba.

Potrivit deciziei de Guvern, Agenția de Guvernare Electronică devine astfel prestator de servicii de încredere necalificat și va crea și gestiona infrastructura de cheie publică pentru generarea și păstrarea securizată a cheilor private necesare pentru funcționarea serviciului EVOSign.

Conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS), în Republica Moldova locuiesc peste 2,5 milioane de persoane. În același timp, conform datelor Biroului de Relații cu Diaspora, peste 1 milion de cetățeni locuiesc peste hotarele țării. Dintre aceștia, doar aproximativ 260 de mii de cetățeni au semnături electronice și, respectiv, pot accesa servicii publice în format digital. Potrivit autorităților, lansarea EVOSign va spori considerabil accesul la serviciile publice digitale și va facilita accesul cetățenilor la acestea.

Citește mai mult