Politic

Interviu în exclusivitate cu Maia Sandu, după încheierea vizitei de stat în Norvegia: „Avem o relație care se dezvoltă foarte repede și lucrăm ca aceasta să aducă beneficii cetățenilor noștri”

Nivelul relațiilor din Republica Moldova și Norvegia au crescut substanțial în ultimii doi ani, iar în prezent autoritățile de la Chișinău lucrează în continuare pentru ca să o dezvolte, a declarat într-un interviu pentru Radio Moldova, președinta țării Maia Sandu. Totodată, șefa statului s-a referit la provocările cu care se confruntă țara noastră, în contextul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina dar și la problema transnistreană, însă a accentuat că „cetățenii noștri din regiunea transnistreană merită să se bucure de aceleași beneficii ale integrării europene”.

Radio Moldova: Doamnă președintă, care va fi impactul vizitei de stat pe care ați efectuat-o în Norvegia asupra cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Regatul Norvegiei?

Maia Sandu: În primul rând, vreau să spun că în ultimii 2 ani am reușit să creștem substanțial nivelul relațiilor dintre Republica Moldova și Norvegia și sunt aici pentru a exprima recunoștință pentru sprijinul pe care Norvegia ni l-a oferit. Și vorbim aici în primul rând despre donația pe care a anunțat-o anul trecut prim-ministrul Norvegiei pentru sectorul energetic pentru procurarea de gaze naturale. Dar, trebuie să spunem și despre donațiile pe care le-a oferit Norvegia prin intermediul unor organizații internaționale, ca să putem să susținem și refugiații ucraineni din Moldova, dar și familiile de moldoveni care ajută refugiații ucraineni din Republica Moldova. Astăzi am auzit un nou sprijin în valoare de 30 de milioane de euro, pe care la anunțat domnul prim-ministru. Am discutat despre faptul că ne-am dori ca acest ajutor să meargă și pentru consolidarea relațiilor securității energetice, dar și pentru sectorul educațional. Vrem să construim școli, vrem să îmbunătățim semnificativ condițiile de studii pentru copiii noștri și evident avem nevoie de mai multe resurse. Am reușit să semnăm un Acord de Liber Schimb cu țările EFTA și am discutat aici despre faptul că acest acord va fi ratificat în curând. Deci, asta va face mai simplă cooperarea între companiile dintre Republica Moldova și companiile din Norvegia. Am venit însoțiți aici și de reprezentanți ai sectorului din business, în special din sectorul vitivinicol, și sperăm să poată să crească vânzările aici pe piață. Am discutat cu potențiali investitori din sectorul energetic. Deci, investitori din Norvegia în Republica Moldova. Avem o relație care se dezvoltă foarte repede, ținem la această relație și lucrăm ca această relație să aducă beneficii cetățenilor noștri.

Radio Moldova: Doamnă președintă, la conferința de presă comună cu premierul norvegian, mai mulți jurnaliști s-au interesat despre situația din Republica Moldova, iar multe întrebări au fost despre cum Republica Moldova reușește să facă față acestor provocări. Să ne spuneți și nouă, cum reușiți să faceți față provocărilor?

Maia Sandu: Reușim să facem față provocărilor în rândul prin unitate acasă, datorită faptului că am reușit să rămânem uniți, să nu ne lăsăm dezbinați. Am reușit să muncim pentru obiectivele noastre comune și obiectivul nostru este să asigurăm siguranță și condiții ș de viață mai bune pentru cetățeni. Integrarea europeană înseamnă calea cea mai scurtă spre condiții de viață bune și siguranță.​ Reușim pentru că avem prieteni, de exemplu, Norvegia și multe alte țări și asta trebuie să facem în continuare, să păstrăm unitatea și stabilitatea acasă și să construim relații cu țările care pot să ne ajute.

Radio Moldova: Ați fost întrebată și despre începerea negocierilor de asociere cu UE și aceasta în contextul diferendului transnistrean. Ați spus că sun mai multe scenarii.

Maia Sandu: Am spus că nimeni nu poate să împiedice integrarea europeană a Republicii Moldova. Am spus că cetățenii noștri din regiunea transnistreană merită să se bucure de aceleași beneficii ale integrării europene de care se vor bucura cetățenii de pe malul drept. Am spus că facem eforturi pentru reintegrarea economică, dar cel mai important lucru acum este să menținem stabilitatea, să nu permitem destabilizări pe malul stâng sau în alte părți ale țării, pentru că pacea este sarcina numărul a guvernării, dar și a țării în general.

Radio Moldova: Vă mulțumesc!

Maia Sandu: Și eu vă mulțumesc!

Citește mai mult