Social

Numărul de crime înregistrate în primele luni ale anului 2024, în scădere

Numărul de crime înregistrate în primele patru luni ale anului 2024 este mai mic cu 3% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, în societate există percepția că numărul infracțiunilor grave este tot mai mare, susține ministrul de Interne, Adrian Efros. În opinia oficialului, de vină ar fi sursele de informare, care nu întotdeauna sunt credibile.

„Acum cetățenii au o posibilitate de a se informa prin diferite surse și nu întotdeauna sursele de informare sunt cele mai credibile. Percepția că criminalitatea este în creștere posibil se datorează acestui flux masiv de informații, de dezinformare. Statistic noi suntem în descreștere. Rata de descoperire a infracțiunilor este în creștere”, a precizat Adrian Efros, la o emisiunea Rezoomat de la realitatea.md.

Aceeași situație este și la capitolul accidentelor rutiere, susține ministrul. „Citind, vizualizând fluxul de informații se induce așa o percepție virtuală”.

Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2023, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 24 de mii de infracțiuni, în scădere cu 10,4% comparativ cu anul 2022 și cu 24,3% comparativ cu anul 2019. Rata infracționalității, în anul 2023, a constituit 96 infracțiuni la 10 mii de locuitori, comparativ cu 120 infracțiuni în anul 2019.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult