Social

CSE a aprobat noi prevederi la Regulamentul privind atribuirea categoriilor de vulnerabilitate

Persoanele care au declarat venituri de cel puțin trei ori mai mari decât cele cunoscute în sistemele și resursele informaționale de stat, pentru calculul vulnerabilității energetice, vor primi compensații în facturi în baza datelor din sistemul informațional de stat.

gov.md
Sursa: gov.md

O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de miercuri a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), care a intervenit cu mai multe ajustări la Regulamentul de atribuire a categoriilor de vulnerabilitate energetică.

Totodată, în cazul gospodăriilor casnice, pentru care consumul de gaze dintr-o anumită lună este mai mic sau egal cu doi metri cubi, pentru calculul vulnerabilității energetice se va utiliza valoarea echivalentă cu jumătate din plafonul eligibil pentru calculul cheltuielilor gospodăriei casnice în luna respectivă.

Pentru consumatorii care au indicat drept sursă principală de încălzire energia electrică, dar care nu au indicat utilizarea gazelor naturale și a energiei termice, în calculul costului energiei în perioada rece a anului va fi inclus și costul estimat al combustibililor solizi, conform prevederilor din Regulament.

Totodată, familiilor pentru care costul energiei în perioada rece a anului se estimează la peste 10 mii de lei pe lună, li se va atribui cel mult categoria de vulnerabilitate energetică medie.

Pentru consumul de energie electrică al întovărășirilor pomicole, furnizorii de energie vor aplica prețul stabilit pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată, în limita unui volum total lunar per întovărășire pomicolă echivalent cu 75 kWh.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult