O samă de cuvinte//«Suicidul» limbii, sau depre pompozitatea literară
Sunt cuvinte din astea pompoase, noi, precum „marjă” în loc de margine, sau „suicid” în loc de sinucidere. De evitat.
— „Vezi, te rog”, îmi zise el,„nu-l lăsa pe vecinul dumitale să se sinucidă; uite-l, își înghite cuțitul”. (rafinatul Pașadia, despre grobianul Gorică Pirgu, în «Craii de Curtea-Veche» al lui Mateiu Caragiale)
„Nu-l lăsa să se sinucidă”… „sinucidere”… Așa s-a spus întotdeauna… Dar unul dintre cele mai nesuferite cuvinte intrate de curând în limba pompoșilor și afectaților este „suicid” acolo unde înainte se spunea omenește „sinucidere”.
Că „suicid” e o absurditate franțuzită vezi dacă încerci să-l descompui sau să derivi un verb din el. Căci „sinuciderea” este „uciderea de sine”, dar „suicid”? Uciderea de „su-”? A unui porc? („sus” e numele latinesc al porcului)… Cât despre verb, oare cum ar suna fraza din «Craii» lui Mateiu: — „Nu-l lăsa pe vecinul dumitale să se suicidă”?…
Lasă, vecine, „suicidul” și zi mai bine banal: — Seneca „forțat să se sinυcidă”, „să se omoare”, „să-și pună capăt zilelor” etc., limba îți oferă nesfârșite expresii firești pentru un sinucigaș, dar nu „forțat la sυicid”, nu „suicigaș" sau „suicigău", că mă sυicig eu dacă mai aud!
Marjă și margine...
„Marjă" și „margine" nu sunt același lucru. Nu mai scrieți: „În marja reuniunii s-a discutat" (pedofilia infantilă, intervenția în Irak, definiția termenului „marjă" etc), ci spuneți : „Pe/In marginea întâlnirii s-a discutat” etc. Adică: neoficial, în margine, în culise, incidental, accesoriu.
Marja e altceva decat marginea: „marja" unei foi de tipografie (termen tehnic), „marjă" de libertate (cât spațiu de manevră ai?), marjă de câștig la bursă.
„Marja" e un spațiu vag, potențial, ipotetic. „Marginea”, in schimb, e muchia sau limita. Doar în franceză cele două sunt omofone, altminteri în marja mea de libertate retorică vă spun că unii sunt aduși la marginea exasperării când se mai confundă „marjă" și „margine".
AUTOR: Dan Alexe
