Corespondență//Alegerile europene din Luxemburg: țară fidelă UE, dar care e o pompă fiscală bine unsă
Începând de astăzi și până pe 9 iunie, ziua alegerilor europene, rubrica europeană matinală vă prezentă în fiecare zi situația dintr-una din cele 27 de țări ale Uniunii Europene. Am început cu cele șase țări fondatoare ale CECA, printre care Luxembourg, sau Marele Ducat cum i se mai spune.
Marele Ducat menține un echilibru delicat între propria sa prosperitate, care se bazează în mare parte pe lacunele legislațiilor fiscale străine și pe investiții, de aici și angajamentul său total față de proiectul european.
Xavier Bettel, fostul premier al Luxemburgului, homosexual căsătorit și membru al Partidului Democrat (PD) de centru-dreapta, a părăsit recent mandatul după zece ani la putere. Acum ministru al Afacerilor Externe și Europene, el continuă să lucreze pentru a transmite o imagine foarte precisă a Luxemburgului: aceea a unei țări care se activează permanent pentru solidaritatea europeană. Eforturile sale în acest domeniu i-au permis de asemenea să iasă în evidență printre candidații la alegerile pentru președinția Consiliului Uniunii Europene.
Luxemburgul are doar 660.000 de locuitori, față de cei 550.000 ai Chișinăului, dar vocea sa contează, în Consiliul European, la fel de mult pe cât contează vocea Germaniei sau a Franței. Are doar șase europarlamentari din 720, acesta fiind numărul minim de deputați acordați unei țări.
Cu toate acestea, istoric, Luxemburgul a avut deseori tendința să adopte o poziție ambivalentă în cadrul UE. În culise, Marele Ducat își apără interesele naționale cu discreție, rigoare și succes, în special datorită dreptului de veto de care dispune fiecare stat membru în ceea ce privește impozitarea.
În culise, guvernul luxemburghez funcționează ca o mașinărie bine unsă, în funcție de numărul politicienilor săi care obțin cele mai râvnite poziții în instituțiile europene. Când vine vorba de Europa, această mică țară de 650.000 de locuitori concurează cu state membre mult mai mari: trei dintre ultimii președinți ai Comisiei au fost foști prim-miniștri ai Marelui Ducat. Mai mult, unul dintre candidații la această funcție este nimeni altul decât Nicolas Schmit, comisar european din Luxemburg și principal candidat al Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D).
Dumping fiscal
Nu e de mirare, așadar, că Luxemburgul încă se luptă să scape de imaginea sa de paradis fiscal în ochii unora dintre partenerii săi. Cu toate acestea, această țară mică, cu un centru financiar disproporționat, a evoluat foarte mult – chiar dacă nu a făcut acest lucru din principiu. Acest progres poate fi explicat mai degrabă prin presiunea exercitată de anumiți actori internaționali (în special de vecini puternici precum Franța și Germania ) pentru a-l convinge să renunțe la unele dintre „practicile sale agresive de evaziune fiscală”, potrivit expresiei Comisiei Europene.
Cum putem explica PIB-ul pe cap de locuitor al Luxemburgului (146.000 de euro, de trei ori media din Uniunea Europeană ) decât prin utilizarea creativă a lacunelor fiscale? În plus, lucrătorii din alte țări europene au și ei o contribuție considerabilă: peste 200.000 dintre ei trec granița pentru a- și veni să își exercite profesia în Luxemburg, iar non-luxemburgezii reprezintă jumătate din populație . Veniturile pe care le generează pentru economia țării îi permit să își finanțeze rata mare de investiții , statul său social și, mai ales, să continue să crească în mod regulat salariile angajaților săi.
AUTOR: Dan Alexe
