Ministerul Apărării: Sistemele de supraveghere nu au detectat survolări ale spațiului aerian
Sistemele de supraveghere aeriană ale Armatei Naționale nu au detectat survolări ale spațiului aerian al Republicii Moldova. Precizarea fost făcută de Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Potrivit instituției, elementele electronice depistate urmează a fi investigate de organele competente, iar cu informații suplimentare va veni ulterior.

Amintim că resturi de rachetă au căzut în această după amiază în zona sectorului de frontieră Larga, raionul Briceni. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), acestea au fost descoperite de o patrulă a poliției de frontieră și provin din atacurile aeriene ale Rusiei asupra Ucrainei. La fața locului a fost solicitat serviciul de urgență 112 și echipele Bombteh ale IGP. De asemenea, a fost anunțată și procuratura raionului Briceni.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a venit cu o reacție la acest incident.