Ministerul de Externe de la Chișinău condamnă repetat războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei
Acțiunile brutale de astăzi, care au vizat zone civile, intens populate din orașele Kyiv, Kharkiv, Mykolaiv, Lviv, Odesa și Vynnytsa, încalcă grav orice normă a dreptului internațional umanitar și, implicit, a Cartei Națiunilor Unite, se arată în declarația Ministerului de Externe de la Chișinău. Republica Moldova exprimă sprijinul neclintit pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării vecine, mai specifică sursa citată.

„Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene își reiterează condamnarea în termenii cei mai fermi a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei (...). Cetățenii noștri resimt consecințele dramatice ale acestui război iar o dovadă în plus este descoperirea în zona sectorului de frontieră Larga din raionul Briceni a resturilor unei rachete, provenite din atacurile aeriene ale Rusiei asupra Ucrainei”, precizează Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Amintim că resturi de rachetă au căzut în această după amiază în zona sectorului de frontieră Larga, raionul Briceni. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, acestea au fost descoperite de o patrulă a poliției de frontieră și provin din atacurile aeriene ale Rusiei asupra Ucrainei. Acesta este cel de-al 3 caz în care resturi ale unor rachete provenite din bombardamentele asupra Ucrainei cad pe teritoriul Republicii Moldova. Incidentul a fost condamnat de președinta Maia Sandu și prim-ministra Natalia Gavrilița.