ISW: Neînțelegeri între Ministerul rus al Apărării și grupul de mercenari Wagner
În timp ce Vladimir Putin își asumă succesul militar din Donețk în numele armatei ruse, finanțatorul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, continuă să încerce să submineze încrederea în Ministerul Apărării, arată o analiză realizată de experții americani din cadrul Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) care monitorizează războiul din Ucraina.

Potrivit BBC, Kremlinul continuă să conteste public afirmațiile lui Evgheni Prigojin că forțele Wagner au fost singurele responsabile pentru capturarea orașului ucrainean Soledar, din 12 ianuarie, în regiunea Donețk.
Președintele rus Vladimir Putin, răspunzând la o întrebare a unui jurnalist de la postul de televiziune Rossia 1 pe 15 ianuarie, a atribuit succesul din prima linie Ministerului rus al Apărării. Vladimir Putin s-a abținut anterior să comenteze succesele tactice din Ucraina, iar aceasta poate fi o încercare deliberată de a submina influența lui Evghenii Prigojin în spațiul informațional rusesc, în timp ce acesta continuă să-și crească numărul de urmăritori pe Telegram și alte rețele sociale, scriu specialiștii.
Potrivit experților americani din cadrul Institutului pentru Studiul Războiului, un alt indiciu al temerilor Kremlinului față de influența miliardarului rus Evgheni Prigojin în Federația Rusă este comentariul de luni al purtătorului de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov care l-a acuzat indirect pe Evghenii Prigojin că a publicat informații despre conflictul dintre Ministerul rus al Apărării și Wagner.
Presa internațională mai scrie că Evgheni Prigojin, și-a folosit deja mercenarii pentru a prelua și exploata mine în Sudan, Republica Centrafricană și Mali. Evgheni Prigojin a mai declarat că mina de sare Soledar a fost „cireașa de pe tort” pentru el.
Președintele sârb Aleksandar Vucic a cerut luni Rusiei să pună capăt eforturilor de recrutare a unor cetățeni ai Serbiei pentru grupul de mercenari Wagner, relatează Reuters.