Politic

Ministrul de Externe al Georgiei întreprinde o vizită la Chișinău

Ministrul Afacerilor Externe al Georgiei, Ilia Darchiashvili, întreprinde o vizită oficială în Republica Moldova, anunță MAEIE.

Demnitarul georgian va fi primit de viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu și va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și cu prim-ministra Natalia Gavrilița.

„Discuțiile șefilor celor două diplomații vor viza modalitățile de fortificare a cooperării cu Georgia, agenda de integrare europeană, implementarea de proiecte bilaterale comune în beneficiul cetățenilor noștri, precum și evoluția situația de securitate din regiune în contextul războiului nejustificat al Federației Ruse împotriva Ucrainei”, se arată în comunicatul MAEIE.

Nicu Popescu și Ilia Darchiashvili vor susține o conferință de presă comună.

Amintim că vizita ministrului georgian de externe vine la o lună după vizitarea Republicii Moldova de către președintele Georgiei Salome Zourabișvili.

La Chișinău președinta Georgiei a declarat că aspirația comună a Georgiei, Republicii Moldova și Ucrainei este aderarea la Uniunea Europeană.

Republica Moldova a stabilit relații diplomatice cu Georgia în iunie 1992 și are semnate 30 de acorduri de cooperare bilaterală în diverse domenii.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult