Economic

Republica Moldova va primi de la FMI 27 de milioane de dolari

Republica Moldova va primi 27 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional (FMI). Reprezentanții FMI au ajuns la un acord la nivel de experți cu autoritățile din Republica Moldova privind politicile economice necesare pentru finalizarea celei de-a doua evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare și Mecanismul de finanțare extinsă. Acordul urmează a fi aprobat de Consiliul de directori executivi al FMI în luna ianuarie 2023.

Finalizarea celei de-a doua evaluări a programului va permite Republicii Moldova să acceseze peste 20 de milioane drepturi speciale de tragere, ceea ce constituie circa 27 de milioane de dolari. Astfel, suma totală a debursărilor efectuate în cadrul programului va constitui circa 287 de milioane dolari, transmite IPN.

Precizăm că în perioada 31 octombrie – 29 noiembrie, misiunea FMI condusă de Ruben Atoyan a avut discuții la Chișinău și la distanță cu autoritățile Republicii Moldova.

Ruben Atoyan a menționat că autoritățile au respectat toate criteriile de performanță și au realizat criteriul de referință structural în domeniul managementului investițiilor publice.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult