ȘTIRILE DIMINEȚII: Astăzi are loc Ședința comună a comisiilor juridice din Senatul României și Parlamentul Republicii Moldova; Maia Sandu a solicitat sisteme de apărare antiaeriană de la aliați
Ședința comună a comisiilor juridice din Senatul României și Parlamentul Republicii Moldova va avea loc astazi, 20 ianuarie, la Pitești, județul Argeș, a anunțat președinta interimară a Senatului român, Alina-Ștefania Gorghiu pe pagina sa de Facebook, după întrevederea cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.

Republica Moldova a solicitat sisteme de apărare antiaeriană de la aliații săi, încercând astfel să-și consolideze capacitățile militare pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, dar eforturile Rusiei de a destabiliza țara au eșuat până acum, a declarat, joi, președintele Maia Sandu.
Dacă în Republica Moldova nu era o guvernare pro-europeană, exista un risc sporit ca țara să fi fost atrasă în războiul din Ucraina și ar fi devenit o zonă instabilă, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei. Potrivit lui, este suficient să te uiți la procesele care se întâmplă în Belarus ca să vezi ce cumpănă a reușit să evite Republica Moldova.
Autoritățile de la Chișinău intenționează să sporească producția de energie regenerabilă până la 30%
Autoritățile de la Chișinău își propun creșterea producției de energie regenerabilă de la 3% la 30%, a declarat premierul Natalia Gavrilița, în cadrul întrevederii cu membrii delegației Comisiei pentru afaceri externe, condusă de Radosław Fogiel, și a Comisiei pentru afacerile Uniunii Europene din cadrul Sejm-ului Republicii Polone, în frunte cu Kacper Płażyński.
Directorul CFM: 40 la sută din rețeaua feroviară a Republicii Moldova se află în stare avariată
40 la sută din rețeaua feroviară a Republicii Moldova se află în stare avariată și are restricții de viteză sau de greutate. Potrivit directorului general al Calea Ferată Moldova (CFM), Oleg Tofilat, toate locomotivele de manevră sunt trecute de 40 de ani.
Un grup de 11 țări membre ale NATO, participante joi la o reuniune în Estonia destinată sporirii ajutorului militar pentru Ucraina, au convenit să ofere acesteia noi arme și au semnat o declarație comună în care cer și altor state să-și intensifice ajutorul pentru armata ucraineană, în special cu tancuri și alt armament greu, relatează agențiile Reuters.
Președinții României și Bulgariei, Klaus Iohannis și Rumen Radev, au discutat la telefon despre aderarea celor două țări la spațiul de liberă circulație Schengen și despre cum poate fi depășit blocajul înregistrat la Consiliul Justiție și Afaceri Interne din decembrie anul trecut. Cei doi președinți au reconfirmat hotărârea fermă a ambelor părți de a continua cooperarea strânsă în vederea atingerii obiectivului comun al aderării la spațiul Schengen în anul 2023.
Thailanda, una dintre țările cu cel mai poluat aer din lume, renunță la celebrele tuk-tuk-uri pe gaz, în favoarea unor modele mai ecologice și mai eficiente din punct de vedere energetic, scrie The Guardian. În 2019, poluarea a fost de vină pentru peste 31.000 de decese în țară. Începând din 2019, în Thailanda existau aproape 20.000 de tuk-tuk-uri, alimentate de obicei de motoare cu ardere internă.
Datele meteo
Pe 20 ianuarie se prevede cer variabil, izolat ploi slabe. Vânt SE moderat, izolat cu intensificări presiunea atmosferică normală. Temperatura aerului ziua va oscila între +10 și +15°C.